Antena 3 CNN Actualitate Reacția unei englezoaice despre prețurile din România: ”16 lei o cafea? Atât costă și în UK”

Reacția unei englezoaice despre prețurile din România: ”16 lei o cafea? Atât costă și în UK”

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 21:45 18 Mai 2024 Modificat la 10:27 19 Mai 2024
reactie englezoaica preturi romania
Reacția unei englezoaice despre prețurile din România: ”16 lei o cafea? Atât costă și în UK” Sursa foto: TikTok

O turistă britanică a fost uimită să afle că prețul unei cafele în România este similar cu cel din Anglia.

Într-un videoclip postat pe TikTok, ea a arătat că a plătit nu mai puțin de 16 lei pentru o cafea, echivalentul a aproximativ 3 lire sterline, scrie stiridiaspora.ro.

În clipul numit "Un cappuccino în Cluj are același preț ca în UK", femeia își filmează prietena în timp ce vorbesc despre acest lucru, remarcând cât este de ciudat, având în vedere diferența de salarii dintre cele două țări. 

”- 16 lei sunt aproximativ trei lire sterline.

- Oh, Doamne. Atât plătim și noi pentru o cafea.

- Deci, este același preț ca în Marea Britanie?

- Da, de fapt, da.

- Doar ca să înțelegeți: o cafea în Cluj, un cappuccino mic cu lapte de ovăz costă 16 lei, ceea ce este aproximativ trei lire sterline sau poate chiar puțin sub trei lire. Deci, este același preț ca în Marea Britanie.

- Dacă ești în Londra, probabil plătești de două ori mai mult.

- Da, dar este România. Este România și veniturile sunt mult diferite față de veniturile din Marea Britanie", este discuția celor două turiste.

Clipul a devenit rapid viral, generând reacții mixte în rândul internauților. Unii utilizatori susțin că prețurile cafelelor în centrele urbane din România sunt comparabile la nivel internațional, argumentând că aceasta este o tendință comună în marile orașe. Pe de altă parte, alții au adus în discuție problema costului vieții în România, subliniind că pentru mulți locuitori, prețurile ridicate ale cafelelor pot reprezenta o povară financiară semnificativă.

Mulți dintre cei care au comentat au evidențiat și calitatea superioară a cafelei în România comparativ cu cea din Marea Britanie. Aceștia au apreciat gustul mai bogat și aromele autentice oferite de cafenelele românești.

×
x close