Cadrul medical știa că suferă de diferite alergii, însă nu la componentele serului. Acesta nu a avut nevoie de internare, fiind cooperant tot timpul.
Conform informațiilor furnizate de Direcția de Sănătate Publică, până joi, 7 ianuarie, la ora 13:30, în judetul Prahova au fost distribuite 2.750 de doze de vaccin anti SARS-CoV-2, dintre acestea 2.234 fiind administrate, iar alte 516 fiind in curs de administrare personalului medico-sanitar.
"Nu au fost raportate doze pierdute și reacții adverse generate de imunizarea cu serul produs de BioNTech/Pfizer", transmite Prefectura Prahova. Dintre cele 2.234 de cadre medicale vaccinate, unul singur a suferit, joi, o reacție alergică.
"Primele reacții au apărut la 5 minute de la vaccinare, era în camera de supraveghere post-imunizare. Reacțiile au fost: înroșirea feței, înțepături/furnicături în zona bărbiei și senzație de sufocare, durere de cap. Cadrul respectiv a fost cooperant tot timpul. Cam în 10 minute, conform epidemiologului de la centrul de vaccinare (este unul dintre centrele din Ploiești), persoana și-a revenit, nemaifiind prezent niciunul dintre simptomele amintite. Persoana respectivă se știa ca fiind alergică la unele medicamente, dar la niciuna dintre substanțele conținute de vaccin. Nu a necesitat internare", transmit oficialii din județ, potrivit gândul.ro.