Antena 3 CNN Actualitate Reacția elevilor după modificările anunțate de ministrul Educației privind folosirea telefoanelor mobile la cursuri

Reacția elevilor după modificările anunțate de ministrul Educației privind folosirea telefoanelor mobile la cursuri

1 minut de citit Publicat la 16:38 10 Ian 2018 Modificat la 16:38 10 Ian 2018
Reacția elevilor după modificările anunțate de ministrul Educației privind folosirea telefoanelor mobile la cursuri
foto: Pexels

Elevii au reacționat după ce ministrul Educației, Liviu Pop, a anunțat prin intermediul paginii sale de Facebook că a semnat ordinul care interzice folosirea telefoanelor mobile în timpul cursurilor. 

Prin intermediul unui comunicat, Asociația Elevilor din Constanța, Bacău, Călărași, Maramureș și Uniunea Liceenilor Maghiari și-au exprimat opinia în legătură cu această schimbare și au spus că este un abuz nejustificat. 

”Ministerul Educaţiei ar fi trebuit să anunţe public pe site-ul propriu intenţia de modificare a ROFUIP, însoţită de un proiect din care să reiasă modificările propuse, iar în termen de cel puţin 10 zile orice persoană interesată să poată formula sugestii. Considerăm că modificarea unui document de o importanţă atât de mare, fără respectarea normelor de transparenţă decizională, este condamnabilă şi afectează per ansamblu funcţionarea sistemului de învăţământ românesc. Astfel, constatăm faptul că pentru conducerea Ministerului Educaţiei transparenţa este doar o lozincă, contrar dispoziţiilor Legii educaţiei naţionale, care defineşte principiile care guvernează sistemul de învăţământ, inclusiv cel al transparenţei”, scrie în comunicatul respectiv. 

”Printre modificări regăsim inclusiv, la pct. 61, obligativitatea elevilor de a depune într-un spaţiu special amenajat telefoanele mobile în timpul orei de curs. Şi în prezent utilizarea telefoanelor mobile în timpul orelor de curs, în alte scopuri decât cele educaţionale, este interzisă şi sancţionată de Statutul Elevului, această modificare fiind nejustificată. Prin acesta măsură, Ministerul Educaţiei limitează exercitarea posesiei elevilor asupra unui bun, încălcând dreptul fundamental al cetăţenilor la proprietate, garantat de art. 44, alin. (1) din Constituţia României, posesia fiind o prerogativă a dreptului la proprietate, conform art. 916 Cod civil. Raportat la art. 53 din legea fundamentală, Ministerul Educaţiei nu are competenţa de a restrânge exercitarea unui drept fundamental, precum cel la proprietate, aceasta putând fi realizată în mod exclusiv de către Parlament, prin lege organică şi doar în cazuri bine-justificate”, au mai adăugat elevii. 

×
Etichete: ministrul liviu pop
x close