În România, totul e perfect atunci când vine controlul. Microbuzele circulă regulamentar, nu iau niciun pasager în plus, iar şoferii dau şi bilete.
Navetiştii din Buftea au întârziat astăzi şi două ore pentru o cauză nobilă - controlul Autorităţii Rutiere Române, un control aşteptat, deci eşuat. Pe alte trasee, unde n-au mai ajuns controalele, pasagerii au călătorit, în continuare, ca sardelele.
La Ploieşti, Poliţia Rutieră nu numai că a verificat actele, dar i-a şi numărat pe pasageri. Erau tot atâţia în picioare câte locuri pe scaune! În numai câteva ore, pe traseul Drăgăneşti-Ploieşti Sud au dat 210 amenzi şi au retras zeci de certificate şi plăcuţe de înmatriculare.
La Buftea s-a aflat de controlul inspectorilor ARR. Navetiştii au rămas în staţii câtă vreme inspectorii au controlat fiecare microbuz.
După control, pe acelaşi traseu, părea că şoferii încep să respectă legea. Rup bilete, nu îşi încarcă maşinile excesiv.
Pe alte trasee, însă, aceeaşi situaţie. În microbuzele de la Otopeni-Moara Vlăsiei sunt transportaţi de două ori mai mulţi pasageri decât ar trebui. La o curbă bruscă ar putea cădea peste şofer!
Patronii se feresc să de explicaţii. Iar şefii asociaţiei care îi reprezintă dau vina pe şoferi. E un cerc vicios. Autorităţile nu văd cum se face transportul în regim maxi-taxi, iar unii patroni îşi oferă serviciile în campanii electorale. Şi pasagerii pur şi simplu nu au de ales.