Antena 3 CNN Actualitate Răsturnare de situație în ședința CSAT. Propunerile pentru șefia Armatei ar fi fost respinse de Iohannis

Răsturnare de situație în ședința CSAT. Propunerile pentru șefia Armatei ar fi fost respinse de Iohannis

2 minute de citit Publicat la 12:42 28 Dec 2018 Modificat la 12:42 28 Dec 2018
o_1cvq5p832v6sp71nvuulnin48.jpg
Sursa foto: foto- captură Antena 3

UPDATE Președintele Iohannis a declarat că a respins solicitarea ministrului Apărării de a-l schimba din funcție pe șeful Armatei. 

„În situația în care am ajuns, practic nu există o propunere valabilă pentru persoana care va prelua funcția de șef al statului major al Armatei. Nu există o propunere pentru șeful Armatei. Mandatul generalului Ciucă se termină pe 31 decembrie. România nu poate să rămână fără șef al Armatei. Această situație generată de incompetența PSD-ului trebuie rezolvată. După ședința CSAT am rezolvat-o. Am luat decizia și am semnat și trimis spre publicare decretul prin care se prelungește mandatul de șef al Armatei pentru generalul Ciucă. Generalul Ciucă, un soldat recunoscut, competent, cu rezultate dintre cele mai frumoase și bine ar fi fost ca această chestiune să-și fi găsit mai repede soluționarea, dar în continuare cred că Armata României trebuie să știe cine o conduce și cum o conduce”, a spus Iohannis. 

UPDATE. Ședința CSAT s-a încheiat după aproximativ 30 de minute, iar președintele Klaus Iohannis ar fi respins toate propunerile venite din partea ministrului Apărării.  Președintele Iohannis urmează să facă declarații de presă. 

UPDATE. În mijlocul războiului total, preşedintele şi premierul sunt din nou faţă în faţă. Ședința CSAT a început. Viorica Dăncilă declara ieri că îşi doreşte ca, înainte sau după această şedinţă, să discute cu Iohannis despre miniştrii care aşteaptă să fie nominalizaţi în executiv. E vorba despre propunerile pentru Ministerele Trasporturilor şi Dezvoltării. Oficial, discuțiile de la Cotroceni au fost convocate pentru numirea unui nou șef al Armatei. 

În mai puțin de două ore se reuneşte Consiliul Suprem de Apărare a ţării şi este posibil ca preşedintele Klaus Iohannis să facă declaraţii referitoare la revocarea lui Augustin Lazar, dar și la noua nominalizare a Adinei Florea pentru sefia DNA. Oficial, tema şedinţei este numirea unui nou șef al Armatei.

La ora 12 are loc ședinta CSAT, convocată pentru numirea unui nou șef al Armatei, pt ca lui Ciuca îi expiră mandatul și ministrul Leș nu mai vrea să îl prelungească așa cum prevede legea, cu încă un an. Favorit pentru preluarea funcției este Ovidiu Uifaleanu, șeful Fortelor Terestre.

Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, a anunţat miercuri seara că nu va prelungi mandatul lui Nicolae Ciucă la şefia Statului Major al Apărării.

„Nu voi prelungi acest mandat. Legea prevede un mandat de patru ani de zile cu posibilitatea prelungirii acestui mandat. Din ceea ce m-am uitat în arhivele Ministerului Apărării Naţionale, a fost o singură situaţie în care s-a prelungit mandatul unui fost şef al Statului Major al Apărării, Statul Major General cum era pe atunci, şi-am dorit să menţin aceeaşi cutumă. Știu ce a făcut pentru Armata României şi ce poate să facă. Mandatul se încheie în 31 decembrie", a declarat Gabriel Leş la Antena 3.

El a precizat că documentele au fost transmise Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

„Documentele, din perspectiva MApN, sunt pregătite, sunt toate făcute, sunt trimise la CSAT. Eu cred că dl. Ciucă mai are multe de spus în Armata României şi eu cred că va rămâne alături de Armata României chiar dacă i se încheie acest mandat", a arătat ministrul Apărării.

×
x close