UPDATE Radu Mazăre a ajuns deja la ÎCCJ. Va apărea în fața instanței pentru confirmarea mandatului de arestare preventivă. Avocata fostului primar al Constanței a spus că „astăzi nu se discută hotărârea definitivă, se discută mandatul din ”Polaris”. Am promovat deja o contestație în anulare”.
Imagini cu Radu Mazăre la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
Știre inițială
Radu Mazăre va fi adus marţi, în jurul orei 14,30, la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru confirmarea mandatului de arestare preventivă în lipsă emis pe numele lui în ianuarie 2018 în dosarul "Polaris".
Radu Mazăre a fost adus luni seara în România cu o escortă a Poliţiei şi a fost închis în Penitenciarul Rahova, unde va sta în carantină 21 de zile, după care va fi transferat la un penitenciar apropiat de localitatea de domiciliu.
Mazăre a plecat în Madagascar de mai mult de un an, iar acolo a făcut demersuri pentru obţinerea azilului.
Fostul edil are multiple condamnări în România. Pedeapsa definitivă care a atras cu sine şi mandatul internaţional de căutare este cea pronunţată în 8 februarie de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, când Radu Mazăre a fost condamnat la nouă ani de închisoare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză.
De asemenea, el mai are o condamnare de 9 ani şi 10 luni în dosarul "Polaris", dar şi o condamnare de 6 ani şi 6 luni închisoare primită într-un dosar de abuz în serviciu, însă ambele decizii nu sunt definitive.