Antena 3 CNN Actualitate Răspunsul PSD, la acuzația că Liviu Dragnea refuză să convoace o sesiune parlamentară extraordinară

Răspunsul PSD, la acuzația că Liviu Dragnea refuză să convoace o sesiune parlamentară extraordinară

1 minut de citit Publicat la 16:51 20 Aug 2018 Modificat la 16:51 20 Aug 2018
o_1clbpl2tg1v3017i29lc1k0d1thq8.jpg

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Carmen Mihălcescu, cea care a preluat pentru ziua de luni atribuţiile preşedintelui forului, Liviu Dragnea, a declarat că prin delegarea atribuţiilor acesta nu s-a sustras de la convocarea sesiunii extraordinare, solicitată de deputaţii PNL, USR şi PMP pentru perioada 20 - 24 august. 

Întrebată dacă Liviu Dragnea se sustrage de la convocarea sesiunii extraordinare, Carmen Mihălcescu a spus: "Nu s-a sustras în niciun fel. Este o decizie a domniei sale, nu este prima dată când se întâmplă lucrul acesta. În ultimul an şi jumătate au fost decizii publicate în Monitorul Oficial prin care domnia sa a lăsat în locul său un alt preşedinte. Nu interpretaţi aşa, că nu este cazul. Mandatul meu, potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, este că pentru ziua de astăzi (luni - n.r.) sunt preşedintele Camerei Deputaţilor, am condus Biroul permanent şi am luat o decizie în acest sens". 

Carmen Mihălcescu a afirmat luni că solicitarea PNL, USR şi PMP de convocare a unei sesiuni extraordinare în perioada 20 - 24 august nu întruneşte toate prevederile legale şi regulamentare. 

Deputaţii Opoziţiei au precizat că sesiunea extraordinară trebuie convocată pentru constituirea a două comisii de anchetă privind evenimentele din 10 august din Piaţa Victoriei şi reacţia autorităţilor în privinţa pestei porcine şi o moţiune simplă împotriva ministrului de Interne, Carmen Dan. 

"Lucrurile (din 10 august - n.r.) trebuie lămurite. (...) Vor trebui clarificate toate problemele care au fost şi de o parte şi de alta", a spus Mihălcescu. 

Ea a admis că este posibilă "teoretic şi practic" convocarea unei sesiuni extraordinare a Camerei Deputaţilor până la finalul vacanţei parlamentare. 

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, luni, că preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a refuzat nejustificat să convoace sesiunea extraordinară.

×
Etichete: PNL PSD Liviu Dragnea
x close