Antena 3 CNN Actualitate Raportul care vine ca o palmă peste turismul din România. Cum suntem văzuţi la nivel mondial

Raportul care vine ca o palmă peste turismul din România. Cum suntem văzuţi la nivel mondial

O.P.
1 minut de citit Publicat la 06:39 12 Mar 2013 Modificat la 06:39 12 Mar 2013
Raportul care vine ca o palmă peste turismul din România. Cum suntem văzuţi la nivel mondial
Investiţiile în turism, din ultimii ani, nu se văd în rapoartele făcute la nivel mondial. Atitudinea faţă de turişti şi lipsa infrastructurii fac din România o destinaţie prea puţin atractivă. Ţara noastră a coborât în perioada 2011-2013 cinci locuri într-un top al competitivităţii în domeniul turismului.

România ocupa, în 2011, poziţia 63 în topul competitivităţii în turism. Doi ani mai târziu, ţara noastră a pierdut 5 poziţii, iar acum se află pe locul 68 în clasament: cu mult în urma unor ţări precum Croaţia, Ungaria, Polonia sau Bulgaria.

De exemplu, vecinii bulgari se află pe poziţia 50 în top, după ce în 2011 ocupau locul 48. Ungaria a rămas constantă pe poziţia 39, în timp ce Polonia a urcat în clasamant de pe locul 49, pe 42. 

Ţara noastră a fost întrecută, în top, de India care ocupă poziţia 65, un avans de 3 locuri faţă de 2011. Şi Georgia a urcat în clasament 7 poziţii şi este acum pe locul 66. Înaintea României este Jamaica, pe poziţia 67. În top, ţara noastră este urmată de Liban şi de Indonezia.

Prima poziţie a clasa­men­tului privind competitivitatea în turism este ocupată de Elveţia, urmată de Germania, Austria şi Spania, care a urcat în top 4 poziţii. Franţa este abia pe locul 7, după ce în urmă cu 2 ani a fost pe podium, ocupând locul 3.




×
x close