Suntem o Românie săracă. Şi să vă faceţi idee cât de săracă, vă spunem că eram tot aşa şi în 1989. Asta pentru că la noi criza economică este gestionată mai prost decât în alte state europene. Un studiu realizat de cercetători ai Academiei Române arată că cea mai gravă situaţie se întâlneşte la sate şi în zona de nord-est a ţării.
Contrar tuturor aşteptărilor, anii de după revoluţie au adus cu ei o perioadă de sărăcire a populaţiei. Potrivit unui raport realizat de Institutul de Cercetare a Calitătăţii Vieţii, o primă explozie a sărăciei s-a produs între 1991 şi 1994. Economia a început apoi să dea semne de revenire, după care, sărăcia a lovit din nou şi a început să se resimtă crunt din 2009. Cercetătorii spun că tendinţa nu pare să se schimbe nici pentru 2010 sau 2011.
Raportul arată că sărăcirea absolută nu i-a afectat la fel pe toţi românii, după cum nici efectele pozitive din economie nu s-au resimţit egal pe categorii de populaţie. Cel mai rău a fost la sate şi în zona de nord-est a ţării, iar ţăranii şi şomerii au resimţit de fiecare dată cele mai mari rate ale sărăciei.
Din 2009, criza economică a adus în prag de sărăcie mare parte dintre salariaţi. Şi asta pentru că unii şi-au piedut locul de muncă, iar alţii au rămas fără o parte din venituri, indiferent că au lucrat la stat sau în domeniul privat. Şi mici afacerişti au avut de suportat efectele crizei.
În plus, susţin autorii raportului, nici copiii nu au scăpat de sărăcie. Pentru că veniturile familiei au scăzut, s-a ajuns la un suport financiar redus pentru învăţământ, sănătate şi sistemul de asistenţă socială.
Potrivit raportului, o familie cu 2 copii, care se bazează pe două salarii minime, se va confrunta mereu cu o sărăcie severă. Mai exact, va avea de fiecare dată, sub 50 % din nivelul minim al unui trai decent.
Antena 3