Reforma
sistemului judiciar este marcată de stagnare şi regres, iar lupta
împotriva corupţiei a fost blocată de atacurile politice şi
legislative la adresa instituţiilor anticorupţie, se arată în
raportului privind starea justiţiei şi lupta împotriva
corupţiei, întocmit de Iniţiativa pentru o Justiţie Curată.
Consiliul
Suprem al Magistraturii şi-a atras cele mai multe critici în
raportul dat publicităţii, miercuri, de Iniţiativa pentru o
Justiţie Curată. Potrivit documentului, instituţia s-a dovedit mai
degrabă un apărător al independenţei Legislativului, în loc
să promoveze independenţa puterii judecătoreşti.
Raportul,
apărut cu zece zile înaintea raportului anual pe justiţie
elaborat de Comisia Europeană, susţine că CSM, dar şi
reprezentanţii Ministerului Justiţiei, ai Înaltei Curţi de
Casaţie precum şi politicienii din Parlament sunt vinovaţi de
blocarea luptei anticorupţie. Nici reforma în justiţie nu a
fost dusă până la capăt. Şi asta pentru că, după trei ani
de la punerea în aplicare a Strategiei de reformă, nu se ştie
câte locuri de judecător şi procuror sunt necesare, raportate
la competenţele actuale.
O
altă critică, adusă în raport, se referă la faptul că
administraţia locală, educaţia, dar şi sectorul sanitar rămân
în continuare zone foarte sensibile la corupţie. Pe de altă
parte, documentul arată că lărgirea sferei de competenţă a
Direcţiei Generale Anticorupţie asupra administraţiei publice
locale poate ridica probleme serioase de constituţionalitate, din
cauza riscului apariţiei controlului politic.
Raportul
pe justiţie elaborat de Iniţiativa pentru o Justiţie curată a
fost coordonat de Freedom House România şi este susţinut de
opt organizaţii neguvernamentale.
Antena3