Clădirile marcate cu bulină roşie sunt primele în pericol să se prăbuşească în cazul unui cutremur de magnitudine ridicată. Un raport ONU, dat publicităţii de curând, avertizează că peste un milion de români ar putea fi afectaţi, în cazul producerii unui seism de peste 7 grade pe scara Richter. Statul român a luat în ultimii ani măsuri de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, însă locatarii şi asociaţiile de proprietari nu s-au grăbit să beneficieze de fondurile destinate renovării imobilelor.
Ministerul Dezvoltării a aprobat, în 2009, un buget de 10 milioane de lei pentru consolidarea clădirilor din clasa întîi de risc seismic. Numai în Bucureşti sunt peste 300 de imobile incluse înceastă clasă, iar până acum doar 14 au fost stabilizate, iar alte 7 sunt în curs de consolidare.
În cazul unui cutremur, pericole pot apărea şi din cauza distrugerii reţelelor de alimentare cu gaze şi energie electrică. Nici oamenii surprinşi de un eventual seism în stradă nu ar fi feriţi de pericole, din cauza panourilor publicitare care s-ar putea prăbuşi.
Un raport ONU, publicat de curând, arată că pe lista celor mai afectate ţări în caz de cutremur se numără România, Italia şi Grecia. Bucureştiul este a doua capitală din Europa, după Lisabona, cu risc seismic ridicat. Distrugerile ar fi mari: zeci de mii de clădiri ar fi avariate, iar alte mii s-ar prăbuşi într-un final, în urma unui cutremur grav. Specialiştii dau însă asigurări că în România nu există pericolul unui seism puternic.
Cel mai devastator cutremur înregistrat vreodată în ţara noastră a avut loc pe 4 martie 1977. Seismul a înregistrat 7,2 grade pe scara Richter şi a durat aproximativ un minut. În întreaga ţară, peste 1.500 de oameni au murit atunci sub dărâmături. Cele mai multe victime, în jur de 1400, s-au înregistrat în Capitală. Aproximativ 35.000 de locuinţe s-au prăbuşit. Epicentrul cutremurului din `77 a fost localizat tot în zona Vrancei, la o adâncime de circa 100 km.
Sâmbătă seară s-a produs un cutremur, cu magnitudinea de 5,3 grade pe scara Richter. Epicentrul seismului a fost localizat la o adâncime de 120 de kilometri. La bucureşti cutremurul s-a simţit cu o intensitate de 3 - 4 pe scara Mercalli.
Antena 3