Totodată, oamenii legii l-au prezentat pe criminal superiorilor din Capitală drept un bărbat în vârstă, fără antecedente penale, chiar dacă el avusese probleme cu legea în trecut.
În urma raportului elaborat de Poliţia Română în cazul de la Oneşti, s-a mai dovedit că IPJ Bacău ar fi comunicat tragedia superiorilor de la Bucureşti după mai mult de două ore de la decesul celor doi electricieni.
"Dacă avem cheile de acces lae uşii de la apartamentul vizat şi nu le verificăm din diferite motive, vorbim de oprtunităţi pe care le va stabili Parchetul dacă au fost sau nu au fost sau sunt doar în capul nostru", a precizat Eduard Miritescu, inspector general al Poliţiei Române.
Din primele rezultate ale anchetei de la Oneşti a rezultat faptul că oamenii legii nu s-au documentat cu privire la antecedentele penale ale agresorului, iar evenimentele tragice din judeţul Bacău au ajuns la superiorii din Capitală abia după două ore de la decesul celor doi electricieni.
"Din verificările efectuate a reieşit că autorul are antecedente penale, în cazuri comise inclusiv cu violenţe. Apartamentul l-a pierdut acum 10 ani şi a depus multiple petiţii care nu au fost tratate cu seriozitate (...) Datele transmise către IGPR au fost incomplete şi raportate cu întârziere", a precizat Florin Brăcea, adjunct al Inspectoratului General de Poliţie.
Din raportul realizat la Oneşti mai reiese şi faptul că poliţiştii au stat peste şapte ore în faţa balconului criminalului, deşi cunoşteau starea de pericol în care se aflau ostaticii. Toate aceste erori au condus la deznodământul tragic de la începutul lunii martie, când doi electricieni au fost ucişi cu sânge rece.