"În România sunt peste 91.000 de copii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate.Acest program-pilot ii va sprijini să meargă la școală și să facă performanță", a spus Turcan.
Programul pilot se va desfășura la nivelul întregii țări și vor putea beneficia 3.000 copii cu cel puțin un părinte care lucrează în afara țării. Măsurile se adresează mai multor grupe de vârstă, fiind adaptate, evident, specificului fiecăreia: elevi din ciclul primar (6 – 10 ani), gimnazial (11-14 ani) și secundar superior (14-16 ani), a mai spus vicepremierul PNL.
"Vor putea depune proiecte, individual sau în parteneriat:
• școli publice și private din rețeaua școlară națională;
• furnizori de servicii de orientare sau consiliere școlară;
• parteneri sociali din învățământul preuniversitar;
• instituții de cult și asociații religioase;
• instituții guvernamentale cu atribuții în domeniul incluziunii sociale;
• ONG-uri.
Valoarea proiectelor finanțate va fi între 300.000 euro și 1 milion euro. Proiectele mari, cu o valoare de 1 milion de euro, vor asigura sprijin pentru minim 91 copii.
Sprijinul concret care le va fi acordat constă într-un mix de măsuri care vizează:
• Prevenirea abandonului școlar prin programe de tip Școală după Școală;
• Consiliere psihologică și consiliere vocațională;
• Masă la școală sau asigurarea de rechizite și materiale educative;
• Consiliere pentru părinții.
Acest proiect completează, pe de o parte, măsurile pe care Guvernul le-a adoptat în ultimele 3 luni în domeniul educației, pentru a ne asigura că cele mai vulnerabile categorii de copii (printre care și cei cu părinții plecați în străinătate) rămân la școală și primesc sprijin pentru a-și finaliza parcursul educațional: extinderea programului pilot ”Masă la școală”, prin triplarea numărului de școli beneficiare, cu bani de la buget și programul pilot ”Școală după școală”, care va debuta în luna septembrie și va fi finanțat din fonduri europene.
Pe de altă parte, acesta vine în sprijinul românilor din diaspora și al familiilor lor. Pasul următor și dorința noastră, a Guvernului PNL, este să motivăm românii plecați să revină acasă și să reîntregim familiile. Vom folosi fonduri europene pentru a-i sprijini pe cei care se întorc să își folosească experiența câștigată în străinătate în activități antreprenoriale", a scris Turcan pe Facebook.