Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a declarat, vineri, la Sinaia, referindu-se la protestele sindicaliştilor din penitenciare, că "în foarte scurt timp" va avea o soluţie pentru această problemă, care să fie "convenabilă" sistemului penitenciar din România.
"Despre revendicările sindicatelor discut cu domnul ministru Pîslaru şi eu cred că în foarte scurt timp o să am o soluţie care să fie convenabilă sistemului penitenciar din România. Fac acest lucru nu pentru că mi-au cerut sindicatele şi regret că au făcut aceste proteste şi nu au avut răbdarea să aştepte. Fac acest lucru pentru că e obligaţia mea de ministru, deci o făceam oricum, cu sau fără proteste", a afirmat Prună, la finalul unei întâlniri cu preşedinţii curţilor de apel.
Ministrul a salutat iniţiativa unora dintre sindicalişti de a deschide penitenciarele pentru a fi vizitate de reprezentanţii presei, punctând că demersul ajută dezbaterii şi le-a răspuns acelora care o acuză că este "îndreptată exclusiv către problemele deţinuţilor".
"Sunt obligată, ca ministru, să fiu de partea persoanelor custodiate pentru că readuc aminte publicului că România are încă din 2012 o decizie cvasi-pilot de la CEDO care a cerut României să corecteze situaţia privind suprapopularea. La nivelul lunii iunie 2016, existau la CEDO, numai pentru anul 2016, 2.000 de cereri, toate trimise de persoanele custodiate, aşa încât da, le cunosc, mă ocup de această chestiune pentru că este obligaţia mea de ministru al Justiţiei. Hotărârile de la CEDO nu privesc în niciun caz, niciuna dintre ele, situaţia personalului din penitenciare, celor angajaţi, dar asta nu înseamnă că neglijez acest lucru", a spus Prună.
În context, ministrul a arătat că în mandatul său le-a dat celor care lucrează în sistemul penitenciar instrumentele care le lipseau.
"Eu cred că, de când am venit ministru, am dat sistemului penitenciar, celor care lucrează, instrumentele care le lipseau şi anume un regulament, că nu îl aveau, şi pentru că discutăm despre salarizare, o să reamintesc public că, prin Ordonanţa 20, am dat un spor de asistenţă socială de 25% pentru cei care lucrează în penitenciare. Nu pentru toţi, că nu toţi lucrează în mod nemijlocit cu deţinutul. (...) Îmi fac datoria de ministru şi faţă de unul şi faţă de ceilalţi. În plus, am adus o nouă conducere la nivelul ANP, conducere formată din directori de penitenciar care au o experienţă mare în spate, care erau în sistem înainte să fi venit eu ca ministru. Numai astea sunt câteva măsuri pe care le-am făcut ca ministru şi cred că nu e totul, dar este foarte mult mult pentru un mandat foarte scurt. Dar disting situaţia personalului care lucrează de situaţia persoanelor condamnate", a adăugat Raluca Prună.