La peste 200 de kilometri pe oră, pericolul este iminent, chiar şi pe o pistă de curse. Sâmbătă, la raliul Bucureştiului incidentele s-au ţinut lanţ. Bolizii s-au ciocnit sau au părăsit de mai multe ori pista. Dimineaţă, doi piloţi au ajuns la spital, după ce şase maşini s-au lovit, una după alta. Ei au fost răniţi uşor, dar nu vor mai putea participa la cursa de duminică.
Aşadar cursele de calificare la raliul FIA GT au început cu stângul. Şase bolizi s-au ciocnit după doar câteva tururi de pistă, iar doi piloţi au ajuns la spital. Ploaia şi pista umedă le-au dat bătăi de cap piloţilor toată ziua. Din fericire, niciun alt pilot nu a mai fost rănit.
Observator