„Prietenia de veacuri” dintre popoarele român și monegasc va fi celebrată cu o statuie a Prinţului Rainier al III-lea de Monaco, o altă investiţie înţeleaptă a Primăriei Capitalei. Şi nu vorbim de o simplă statuie, ci de un întreg ansamblu monumental, care va fi amplasat în faţa Circului Globus, scrie Jurnalul Național.
Administraţia Monumentelor și Patrimoniului Turistic (AMPT), o instituţie publică din subordinea Consiliului General al Municipiului București, a plătit trei milioane de lei pentru un ansamblu monumental dedicat Prinţului Rainier al III-lea de Monaco. Investiţia, demarată încă din 2011, a fost finalizată în aprilie 2016, când s-au alocat și banii pentru realizarea soclului de
granit, de trei ori mai scump decât opera propriu-zisă.
Astfel, statuia din bronz în mărime naturală a prinţului monegasc a costat 700.000 lei, în timp ce pentru restul ansamblului au fost alocaţi alţi 1.799.888 lei, fără TVA. Autorul proiectului și beneficiarul banilor este sculptorul Ionel Stoicescu.
Monumentul va fi loc de joacă
Monumentul va fi amplasat în faţa Circului Globus, pe o suprafaţă de 300 metri pătraţi, ansamblul fiind gândit și ca un loc de joacă pentru copii. Bucureștenii vor fi mândri să afle că nu au cinstit doar memoria Prinţului Rainier al III-lea de Monaco, ci și alţi prieteni de suflet ai românilor, care ne-au definit istoria și vor fi comemoraţi, cu emoţie, prin celelalte șapte statui ale ansamblului: clovni, acrobaţi și animale de circ.
Bucureştenii plătesc trei milioane de lei pentru statuia lui Rainier al III-lea. Singurii care vor aprecia gestul sunt, probabil, milionarii din gruparea Monaco
Cu o domnie de 56 de ani, Prinţul Rainier (1923-2005) a fost cel mai longeviv suveran din Europa. Mai bine de o jumătate de veac, fără nicio legătură cu România.