Antena 3 CNN Actualitate Raid al poliţiei în cartierul Ferentari din Capitală. Au fost legitimate sute de persoane

Raid al poliţiei în cartierul Ferentari din Capitală. Au fost legitimate sute de persoane

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 10:12 01 Noi 2019 Modificat la 10:12 01 Noi 2019
o_1doj0avptpcjs5qfc184u1l0bd.jpeg

Poliţiştii au aplicat 27 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 15.000 de lei şi au constatat patru infracţiuni în cadrul unei acţiuni preventive, desfăşurate joi noapte, în zona cartierului Ferentari.

„Au fost legitimate 320 de persoane şi controlate 109 autoturisme. În urma acestor activităţi au fost aplicate 27 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 15.000 lei şi au fost constatate patru infracţiuni, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, precum şi pentru conducere a unui vehicul sub influenţa substanţelor stupefiante”, informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti.

Acţiunea a fost desfăşurată de poliţişti din cadrul Poliţiilor Sectoarelor 1 - 6, Serviciului pentru Acţiuni Speciale, Brigăzii Rutiere şi efective din cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti şi a avut drept scop asigurarea unui climat de siguranţă civică, prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional şi creşterii vizibilităţii în zonele de risc criminogen. 

×
x close