Antena 3 CNN Actualitate "S-au auzit țipete, urlete!". Răfuială cu focuri de armă, în apropiere de București. Un bărbat a fost împușcat

"S-au auzit țipete, urlete!". Răfuială cu focuri de armă, în apropiere de București. Un bărbat a fost împușcat

Alin Amouni
1 minut de citit Publicat la 00:00 00 0000 Modificat la 08:26 16 Ian 2024

Incidentul a avut loc în parcarea unui complex comercial. Victima tocmai ieșea dintr-un magazin când a fost prinsă în mijlocul unei răfuieli. Bărbatul a fost împușcat în picior.

Deși rănit, a avut puterea să de depărteze de locul scandalului.

”S-au auzit, urlete! S-au împușcat!”, a spus un martor.

Omul a sunat la 112. În momentul în care echipele de intervenție au sosit, acesta era întins pe trotuar. 

Atacatorul, căutat de poliție

Oamenii legii au verificat camerele de supraveghere din zonă, iar acum atacatorul este căutat de către autorități.

”La data de 15 ianuarie a.c., în jurul orei 22:14, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat de către un bărbat, cu privire la faptul că, în timp ce se afla pe strada Rezervelor, din localitatea Chiajna, în urma unui conflict spontan, a fost agresat fizic, probabil prin împușcare, la nivelul membrului inferior drept, de către persoane necunoscute.

În cel mai scurt timp s-au deplasat la fața locului polițiștii orașului Chitila, politiști criminaliști,  împreună cu polițiști de la Serviciu de Investigații Criminale și Serviciul Arme Exploziv și Substanțe Periculoase Ilfov, pentru efectuarea activităților din competență.

La fața locului s-a deplasat și un echipaj medical, care a transportat victima la o unitate spitalicească din București, pentru acordarea  îngrijirilor de specialitate.

La acest moment, polițiștii ilfoveni efectuează verificări și investigații pentru stabilirea situației de fapt și de drept și luarea măsurilor legale care se impun”, a transmis IPJ Ilfov.

×
x close