Arafat scrie, într-un mesaj postat pe Facebook, că a transmis Guvernului un punct de vedere asupra prevederilor cu impact negativ, mai ales cele referitoare la modificarea articolului 111 din Legea Sanatatii.
”Spre surprinderea mea, si a multora dintre colegii mei, s-a mers si mai departe ieri seara prin introducerea unor noi articole care deschid drumul integral sectorului privat comercial pentru accesarea bugetului de stat destinat sectorului medical de urgenta, care si asa este limitat ca sumă, comparativ cu nevoile reale”, a scris Raed Arafat, pe Facebook.
”Nu inteleg care a fost caracterul de urgenta ca se se ia astfel de decizii peste noapte, fara analiza reala de impact si fara dezbateri reale, luand masuri fara precedent, care vor destabiliza tot sectorul public de urgenta, de la serviciile de ambulanta pana la SMURD si UPU, fara exceptie. Deschiderea accesului comerciantilor la bugetul de stat prin care este finantat sectorul public de urgenta este un pas care inseamna ca in cativa ani vom imparti sumele cu toti care vor aparea pe piata in urma acestei decizii aberante, ducand implicit la reducerea finantarii sectorului public in favoarea celui comercial. Voi reveni cu explicatii mult mai clare in urmatoarea perioada si sunt convins ca sunt multi care vor intelege foarte bine temerile pe care impreuna cu multi dintre colegii mei le avem”, a mai precizat Arafat.
Raed Arafat a subliniat că aceste demersuri ale Guvernului Orban in mod cert nu sunt in favoarea pacientului, chiar daca ele sunt prezentate in acest mod.
”Nu inteleg de ce se doreste atat de mult destabilizarea unui sector functional si care si-a dovedit eficienta inclusiv prin gradul de incredere al populatiei in acest sector care mai necesita mult de facut in urmatoarea perioada. In poza atasata, gasiti articolele noi care deschid bugetul de stat pentru comercianti. Ca sa intelegeti mai bine, tot sistemul integrat de urgenta este finantat din bugetul de stat, Partea medicala consuma sub jumatate din suma totala iar aceasta suma incet incet va fi impartita cu comerciantii care au multe metode ca sa elimine treptat sectorul public”, mai scris Arafat.