404 copii români sunt internați în spitale cu COVID-19, 38 dintre ei în secții de Terapie Intensivă, a anunțat vineri șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.
396 de ventilatoare din depozitele Unifarm vor fi transferate de urgență, gratuit, către Departamentul pentru Situații de Urgență, de unde vor ajunge în spitale, a mai spus Arafat.
Numărul ambulanțelor din București a fost suplimentat semnificativ în ultima perioadă, cu aproximativ 30-40%, inclusiv pentru testări, mai spune șeful DSU.
Firma producătoare Roche a anunțat astăzi Ministerul Sănătății că va livra în România 5.670 de flacoane de Tocilizumab, medicament pe care autoritățile nu au reușit să îl găsească de cumpărat nici prin Mecanismul european de protecție civilă, astfel că s-a discutat direct cu firma care în produce, a mai precizat Arafat.
România a primit aproximativ 5.200 de doze de anticorpi monoclonali, din Italia, după activarea mecanismului.
O fată de 13 ani din Bacău și un tânăr de 29 de ani din Gorj au murit, în ultimele 24 de ore, după ce s-au îmbolnăvit de Covid-19. Cei doi erau nevaccinați, iar fata nu avea și alte probleme de sănătate, potrivit datelor Grupului de Comunicare Strategică (GCS).
România a anunțat pentru ultimele 24 de ore au fost 15.828 de cazuri noi și 363 de persoane decedate.
Dintre cele 365 decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 10-19 ani, unul la categoria de vârstă 20-29 ani.