Raed Arafat: Omul de rând plăteşte din buzunar îngrijirile medicale pentru că sistemul a fost lăsat să se dezvolte astfel încât să nu protejeze pacientul

Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii Raed Arafat scrie, într-un mesaj postat pe Facebook, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii, că în România există probleme serioase de acces la îngrijirile din sistemul sanitar, iar omul de rând a ajuns să plătească din buzunarul său îngrijirile medicale indiferent dacă este asigurat sau nu, pentru că sistemul a fost lăsat să se dezvolte astfel încât să nu protejeze pacientul.

”Astazi, 7 Aprilie, este ziua mondiala a sanatatii! Cred ca este bine, pe langa urarile de la multi ani pe care trebuie sa le adresam personalului din sistemul sanitar, medici, farmacisti, asistenti, paramedici, personal auxiliar...etc. pentru munca depusa si pentru activitatea continua in folosul pacientului, sa incepem sa reflectam la sistemul sanitar din Romania si la ce ar trebui sa ofere acest sistem si la rolul adevarat al unui sistem sanitar intr-o tara indiferent ca vorbim de Romania sau de orice alta tara Europeana sau din afara spatiului European.

Sistemul sanitar trebuie sa fie unul conceput si dezvoltat in folosul omului de rand, in folosul comunitatii si in scopul asigurarii interesului general al unei tari. Sanatatea este unul dintre pilonii de baza in dezvoltarea corecta si durabila a societatii, impreuna cu educatia si siguranta, care trebuie sa fie asigurate permanent tuturor cetatenilor, fara discriminare si indiferent de statutul social al cetateanului. Trebuie sa recunoastem ca o populatie mai putin sanatoasa inseamna o tara mai putin performanta. Asigurarea sanatatii populatiei este o necesitate sociala si o obligatie care trebuie sa fie asumata de stat si trebuie sa inceapa de la prima zi de nastere si pana la ultima zi, mai ales prin masurile de preventie si depistare precoce a afectiunilor ce pot insemna costuri mari si suferinta pentru pacienti si familiile lor o data descoperite tardiv.

Accesul la sanatate, fie ca vorbim de preventie sau asistenta medicala, trebuie sa fie unul universal si neconditionat.

Organizatia Mondiala a Sanatatii a atras atentia de mai multe ori in rapoartele emise pe parcursul anilor asupra faptului ca asigurarea serviciilor medicale trebuie sa se faca prin finantare indirecta prin taxe si asigurari si fara plati directe de orice fel din partea pacientului sau a familiei acestuia. Sanatatea nu ar trebui sa fie abordata ca o “piata libera” in care sa ne jucam de a furnizori de servicii si competitori si afeceristi folosind cuvante mari despre competitia si "concurenta sanatoasa" care ridica calitatea. Studiile pe plan mondial nu confirma aceste abordari ba mai mult ele vorbesc de un comportament paradoxal al sistemelor sanitare cand se aplica principiul “pietii libere”.

La acest moment in Romania exista probleme serioase de acces la ingrijirile in sistemul sanitar si nu putem nega acest lucru care este observabil pe plan national de mai mult timp. Omul de rand plateste din buzunarul sau ca sa obtina ingrijirile necesare, indiferent ca este asigurat sau nu, pentru ca sistemul a fost astfel lasat sa se dezvolte in ultimii ani incat sa nu protejeze pacientul si sa nu existe parghii adevarate prin care pot fi luate masuri impotriva celor care se joaca cu sanatatea oamenilor.

Acum o scurta perioada, cineva afirma, in mod laudativ si plin de mandrie, ca peste 75% din sistemul sanitar romanesc este privat si intradevar asa este. Atunci mi-a trecut prin minte un raspuns care nu l-am zis public si anume daca sistemul sanitar este peste 75% privat atunci sectorul respectiv sa-si asume cel putin 75% din nemultumirile populatiei fata de sistemul sanitar. Pana si in sectorul public, in spitalele de urgenta si in altele, multe din servicii sunt deja externalizate. Sa nu mai vorbim de ambulatoriile de specialitate sau investigatiile imagistice si inclusiv asistenta medicala primara. Cand se termina sumele alocate laboratoarelor private sau “furnizorilor de servicii” imagistice la jumatatea lunii, cum se intampla de regula, toti pacientii care merg ulterior sunt pusi sa plateasca sume importante sau altfel sunt pusi pe liste de asteptare care dureaza uneori luni de zile. La fel se intampla cu imagistica si cu investigatiile complexe cum ar fi computer tomografiile sau cele prin rezonanta magnetica. Multi dintre pacientii refuzati de “furnizorii de servicii” se indreapta ca ultima speranta la serviciile de urgenta nu cumva pot sa-si rezolve problema acolo ducand la aglomerarea unitatilor de primiri urgente care au ramas ultimul bastion accesibil zi si noapte pacientilor incasand toate criticile din cauza aglomerarii si a timpilor de asteptare fara ca vina sa fie a lor sau a pacientilor in final! Unitatile de primiri urgente, cum afirma un coleg din SUA, sunt locul unde apar simptomele si semnele unui sistem sanitar cu probleme insa solutionarea problemelor trebuie sa fie prin abordarea cauzelor externe unitatilor de primiri urgente si rezolvarea acestora.

Spitalele si ambulatoriile publice au ramas in urma cu dotarea, de multe ori ca sa lase loc sectorului comercial cu care inchei contracte din “lipsa”, de multe ori intentionata, a echipamentelor proprii. Din ce in ce mai mult aud ideea ca spitalele publice, si aici vorbesc mai ales de cele din linia de front cum ar fi spitalele judetene de urgenta si cele regionale de referinta, trebuie sa fie in competitie cu cele private si ca nu putem sa tratam spitalele publice diferit numai pentru ca sunt publice! M-am gandit mult la acest aspect iar la prima analiza pare un argument pertinent. Dece sa tratam un spital diferit doar pe baza statutului acestuia? acest lucru se traduce insa, daca analizam mai atent aceasta abordare, in urmatorul fel: Daca un spital public nu poate sa se mentina cu fondurile proprii acesta poate deveni insolvabil si chiar poate intra in faliment. Adica cu alte cuvinte, daca spitalul Judetean de Urgenta Oradea sau Targu Mures sau chiar Floreasca sau Universitarul in Bucuresti nu se auto-mentin cu veniturile proprii, atunci le inchidem. Chiar asa? si cu ce le inlocuim daca le inchidem? si unde merg pacientii care au nevoie de ingrijiri de urgenta si cine ii asigura asitenta medicala de urgenta? sectorul comercial? acolo daca nu se face profit chiar se inchide iar ca sa faca profit trebuie ca veniturile sa fie semnificativ mai mari decat cheltuielile. Cum va fi acest lucru cu operatiile pe cord, cu operatiile complexe si mai ales cu pacientii care costa sute de mii de lei cat sunt la terapia intensiva dupa ce au suferit un accident grav sau o imbolnavire grava? Eventual cu asigurarea unei coplati semnificative de catre pacient sau familia pacientului ce nu recomanda sub nici o forma OMS. Poate daca ajungem la astfel de situatii atunci se vor gasi si solutiile de finantare suplimentara intr-un fel sau altul! INsa costurile cu siguranta vor creste intr-un mod necontrolabil!

Spitalele publice de urgenta nu pot fi abordate ca entitatile comerciale pentru ca ele au un rol social extrem de important care se extinde si catre unul de siguranta nationala cand vine vorba de pregatirea pentru a face fata situatiilor de urgenta complexe si dezastrelor.

Un alt lucru si mai grav care am inceput sa-l aud din partea unor persoane la nivel decizional incepand cu anul trecut este afirmatia ca finantarea unor proiecte prin fonduri Europene avand ca beneficiar spitalele publice apartinand autoritatilor locale, ce includ majoritatea spitalelor judetene de urgenta, ar fi ajutor de stat! Sunt convins ca aceasta idee se va extinde si la dotarea asigurata de stat, mergand pe firul unei logici periculoasa prin care se considera ca daca un spital este finantat din veniturile proprii atunci orice dotare din partea statului sau sprijin ar fi sub incidenta ajutorului de stat si asa putem sa incepem sa inchidem spitalele respective pentru ca la finantarea actuala ele nu au cum sa-si mentina functionale fara programe si proiecte si sprijin din partea statului. In final putem sa ne intrebam daca este chiar normal sa consideram spitalele respective ca furnizori de servicii similari si pe picior de egalitate cu entitatile comerciale cand ele au un rol social si public obligatoriu si nu urmaresc un scop comercial. Curtea Constitutionala a Romaniei s-a pronuntat in 2009 prin Decizia 1300 intr-o speta referitoare la sistemul de urgenta si a transat aceste discutii intr-un mod foarte clar cand a spus ca finantarea de catre stat a entitatilor publice nu inseamna imixiune in piata economica si discriminare fata de sectorul privat pentru ca sectorul public nu are un scop comercial acesta avand o misiune publica incredintata de stat. Mai mult in decizia sa, Curtea Constitutionala a precizat ca statul nu este obligat sa finanteze comerciantii privati din fondurile publice cum ar fi Fondul National Unic pentru Asigurari Sociale de Sanatate! Cu alte cuvinte, statul poate decide daca finanteaza anumite entitati private si exact ce finanteaza la aceste entitati. La acest moment, aproape ca finantam tot ce apare de la an la an. Chiar daca sumele pe sanatate cresc, noi le distribuim in fiecare an la mai multe entitati chiar daca la Ministerul Sanatatii la momentul aprobarii unei investitii private se scrie clar ca finantarea din fondurile publice nu se garanteaza! Daca banii erau suficienti, nu aveam problema, insa in situatia in care fondurile abia sunt suficiente pentru acoperirea nevoilor, incepe sa existe o problema serioasa de abordare si chiar de moralitate aupra modului in care ne folosim fondurile sociale destinate asigurarii functionarii sistemului sanitar. Solutii alternative pentru finantarea secotrului privat trebuie gasite si nu spun aici ca nu trebuie sa existe sistemul privat insa trebuie sa fie finantarea din fondurile publice foarte bine reglementata cu incurajarea dezvoltarii unui sistem suplimentar de finantare prin asigurari private de exemplu.

Am deschis acest subiect ca sa deschid o dezbatere pe aceste teme. Consider ca este datoria noastra sa ne gandim la viitorul sistemului sanitar si la modul in care vrem sa fim tratati si ingrijiti. Deja multe aspecte sunt greu de remediat insa important este de a nu strica mai departe si de a rezolva cat se poate si ce se poate rezolva prin reglementari clare si concrete. Cu siguranta as fi scris acest material indiferent cine ar fi fost Ministru al Sanatatii pentru ca nu vreau sa se priceapa ca ce am scris ar fi o critica sau o incercare de a da indicatii. Ce scriu aici este deja cunoscut de foarte multi si nu reprezinta un secret, insa o abordare deschisa care sa ne permita sa vedem si cum gandesc oamenii de rand este binevenita. 
Cresterea salarilor in sectorul sanitar ramane un pas salutar si care poate duce la stabilizarea sectorului daca acest pas ar fi insotit cu masuri concrete, mai ales organziatorice, care sa stabileasca modul in care asistenta medicala este asigurata continuu in sectorul public si modul in care accesul pacientilor este garantat si protejat fata de abuzurile cu care ei le intalnesc la acest moment.

Inainte sa inchei, va spun din nou la multui ani de Ziua Mondiala a Sanatatii si multumesc tuturor colegilor care asigura asistenta medicala cu daruire pacientilor!

Voi reveni cu alte teme care le voi supune discutiilor in viitor!”