Raed Arafat a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj în care relatează, pe larg, povestea acordurilor cadrul pentru achiziția de ambulanțe, o poveste a "luptei împotriva sistemului", pentru care a fost extrem de criticat.
"Este o poveste care a durat din 2010 și până în iunie 2015, cu blocaje și tentative de oprire a proiectului de dotare multi-anuală a serviciilor de ambulanță și SMURD, în pofida faptului că toate guvernele de atunci au alocat anual sume importante pentru acest proiect", scrie Raed Arafat, pe Facebook.
"Iată mai jos povestea:
În ultimii ani, dar mai degrabă începând cu sfârșitul anului 2011 și începutul anului 2012, au început să circule în spațiul public povești despre achiziția de ambulanțe și relația mea cu firma Deltamed, lucruri pe care le-am clarificat de mai multe ori. La fiecare situație de urgență mai deosebită în care mi se solicita demisia (Apuseni, Siutgol, Colectiv) apare povestea “corupției” mele și a modului în care s-au achiziționat ambulanțele, fără a avea dovezi concrete și cu date neancorate în realitate. Puțini stiu însă povestea completa a luptei împotriva “sistemului” din interior, astfel încat să avem ambulanțe de calitate în sistem și să evitam situația în care ne-am aflat în 2007 când ambulanțele aveau deja o vechime de 7-8 ani, începând să se defecteze frecvent și să coste mult la întretinere. Din păcate, ne apropriem de o situație similară și iată ce s-a întâmplat în ultimii 4 ani de fapt:
Dupa achiziția masivă de ambulanțe în 2007, având ca sursa financiară Taxa pe viciu, am stabilit că vom merge pe acorduri cadru de 2-4 ani care să ne permită o dotare continuă și o menținere a dotării sistemului fără a mai trebui să facă statul un efort financiar major pentru un număr mare de ambulanțe care să îmbătrânească simultan, cum a fost cazul în 2007. Astfel, în 2008 am realizat la Ministerul Sănătății, prin licitație deschisă, un acord cadru pe mai mulți ani, licitațiile fiind câștigate de mai multe firme, pentru diferite tipuri de ambulanțe și autospeciale. Intrând în criza economică și asistând la destabilizarea leului, cursul Euro -Leu s-a modificat de la 1 euro=3,7 la paroximativ 1 euro=4,2 lei. Firmele caștigătoare ne-au înștiințat că nu mai pot să livreze la cursul de 3,7 lei pentru un euro decât un număr limitat de ambulanțe însă că ar putea livra integral ambulanțele daca am ajunge la 3,9 lei pentru un euro. Deci ei nu au solicitat să ajungă la cursul euro-leu real, ci doar să aibă o adjustare până la 3,9, sa nu intre în pierderi. Aici ne-am confruntat cu “sistemul” la nivelul de directori și experți și așa mai departe, care au decis că nu putem accepta oferta firmelor și să ajustăm cursul Euro-Leu cu 0.2 lei fiind obligatorie repetarea licitațiilor. Asa s-a și întamplat - firmele au livrat un număr limitat din ambulantele contractate și s-au anulat acordurile cadru multi-anuale cu acordul părților. Acest lucru a dus la o dereglare în planul de înlocuire a ambulanțelor uzate, avand la momentul respectiv înca ambulanțe din anul 2000 și 2001. Repterarea procedurii de lictiatie însemna luni de zile, ce s-a dovedit a fi așa, durând până în Octombrie 2010. “Sistemul” nu a dorit să înțeleagă și să-și asume răspunderea că o schimbare bruscă a cursului Euro-Leu însemna ca un acord cadru care era efectuat în timpul în care cursul Euro-Leu era stabil trebuia să fie corectat, mai ales că era vorba de 0,2 lei/euro. Însă s-a preferat să fim foarte stricți și să repetăm licitația, mai ales că s-a descoperit o frază în acordul cadru care spunea că prețul rămâne fix și nu se poate schimbă, însă aici a fost greu să convingi funcționarii că prețul oricum rămâne fix în referința la Euro și se modifică doar cursul de schimb.
În 2010, am realizat din nou licitații pentru ambulanțe și autospeciale de intervenție pentru serviciile de ambulanță și SMURD, cu precizarea clară către serviciul de achiziții că trebuie prevazut în acordul cadru că la fiecare contract subsecvent semnat să fie ajustat cursul Euro-Leu la cursul de schimb al Bancii Nationale din ziua semnării contractului. La aceste licitații eu personal nu am fost nici în comisia de întocmire a caietelor de sarcini și nici în comisia de evaluare. Am avut comisii mixte în acest sens cu experți din Ministerul Sănătății și din Ministerul de Interne. Specificațiile tehnice din caietele de sarcini se fac în baza standardului european pentru ambulanțe, respectiv CEN 1789 sau SRN 1789, în varianta româneasca, și nu după cheful unei persoane sau alta. Licitatiile s-au realizat, si cum se intampla de regula, rezultatele au fost contestate ajungand in final la deciziile definitive ale Consiliului de Solutionare a Contestatiilor care a dat dreptate, cu o singura exceptie, comisiilor de la Ministerul Sanatatii. Culmea este ca acolo unde nu s-a dat dreptate comisiei de la MS castigatorul initial era o firma din Iasi cu un caroser de ambulante din Cehia iar dupa solutionarea contestatiei, firma castigatoare a devenit Porsche Romania impreuna cu Deltamed ca si caroser. De mentionat ca principala firma contestatoare avea o problema cu standarul european, a carui certificat trebuia emis de catre un organism notificat din interiorul UE, firma devenind ne-elgibila prin faptul ca certificatul de standard era emis de un organism din afara UE si care nu putea fi luat in considerare. Consiliul de Solutionare a confirmat decizia comisiilor Ministerului Snatatii, insa firma respectiva a inceput sa trimita reclamatii si sa denigreze personalul ministerului, inclusiv persoana mea, chiar si dupa ce ii s-a explicat clar de ce nu pot fi eligibili, acest lucru fiind la moda, “daca nu castigam inseamna ca cei care au castigat au mituit”, chiar daca nu suntem in regula si stim bine acest lucru. De fapt firma respectiva incepuse sa arunce cu noroiul in comisiile Min. Sanatatii inca din timpul evaluarilor, aceasta fiind o metoda de presiune exercitata asupra celor care fac evaluarea. Anul 2011
Dupa finalizarea licitatiilor, au fost semnate acordurile cadru si am pregatit primele contracte subsecvente pentru anul 2011 avand si prevedere bugetara pentru acest lucru. S-a produs o schimbare la MS, fiind inlocuit ministrul, iar la un scurt timp dupa, s-au produs unele schimbari in unele directii importante in cadrul ministerului. Ca sa inteleaga omul de rand, orice document, mai ales contractele, se avizeaza de mai multe directii si secretari de stat, pana este acesta semnat de ordonatorul de credite, respectiv Ministrul Sanatatii. Dupa lansarea procedurii de semnare a contractelor subsecvente, am observat ca lucrurile se taraganeaza si intarzie, iar livrarea ambulantelor trebuia sa fie efectuata pentru contractele respective pana la sfarsitul anului, altfel se pierd fondurile alocate. A durat in anul 2011 cateva luni ca sa ajungem sa semnam contractele subsecvente pentru ca la Directie Economica nu se vroia semnarea in ideea ca “nu avem bani in cont”. Ideea de a avea bani in cont era noua pentru mine pentru ca avand o prevedere bugetara in bugetul de stat insemna ca poti semna contractele linistit. A trebuit sa obtin o adresa de la Minsitrul Finantelor de atunci care sa spuna negru pe alb ca in Romania nu se lucreaza cu bani in cont ci cu prevederi si credite bugetare si ca semnarea contractelor este legala si corecta. Momentul la care s-au semnat contractele, functionarii ministerului au decis ca nu vor respecta prevederea de adjustare a cursului Euro-Leu cum se prevedea in documentatia de atribuire a lictiatiei si vor semna la cursul ofertei, fiind o noua incercare de a bloca achizitia, insa firmele au acceptat sa semneze fara ajustare in anul respectiv diferenta fiind una mica intre pretul de oferta si cel de la ziua semnarii. Rezultatul pentru anul 2011 era ca nu am reusit sa achizitionam decat o parte mica din autospecialele ce puteam achizitiona din cauza ca semnarea s-a facut foarte tarziu (in cursul lunii noiembrie) fiind timpul pana la livrare foarte scurt. Restul fondurilor alocate ambulantelor au fost utilizate in alte scopuri sau date inapoi (....)", scrie Raed Arafat pe Facebook.
Achiziția de AmbulanțePovestea luptei împotriva “sistemului”Ne întrebăm de ce nu merg lucrurile? De ce nu progresăm...
Posted by Raed Arafat on 30 Noiembrie 2015