În aceste condiții, șeful DSU, Raed Arafat, este de părere că în România sunt amenzi prea mici pentru persoanele încalcă regulile emise de autorităţi în vederea combaterii răspândirii infecţiilor cu noul coronavirus.
Secretarul de stat, spune că trebuie stabilite amenzi astfel încât lumea 'să nu râdă în nas' poliţiştilor sau jandarmilor atunci când le primeşte. Numai prin stabilirea unor amenzi usturătoare va fi populația 'educată', transmite acesta.
„Nu sunt pentru amenzile la care lumea să îţi râdă în nas când le dai. Ce înseamnă amendă mare, asta trebuie văzut. Dar, dacă e o amendă la care omul se uită la tine şi îţi spune «eh, mai pot să o plătesc de două ori» şi merge şi continuă să râdă de poliţist sau de jandarm sau de cel de la DSP, înseamnă că amenda nu are efectul ei”, a declarat Raed Arafat la Digi24.
Potrivit acestuia, 'lumea s-a supărat când noi am zis că amenzile sunt importante, dar în orice societate democratică există amenzi, există coerciţie. Nu există nicio societate care funcţionează fără astfel de sisteme'.
De aceea, șeful DSU crede că trebuie gândit un cuantum al amenzilor care să îi convingă pe oameni să nu încalce regulile.