Antena 3 CNN Actualitate Radu Tudor: ”Nu trebuie lăsată Federația Rusă să invadeze Ucraina pentru că nu e vorba doar despre ei, ci despre întreaga Europă”

Radu Tudor: ”Nu trebuie lăsată Federația Rusă să invadeze Ucraina pentru că nu e vorba doar despre ei, ci despre întreaga Europă”

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 15:07 03 Feb 2022 Modificat la 15:08 03 Feb 2022
New Project (50)
Sursa foto: Antena 3

Peste o mie de militari americani vor veni în perioada următoare în România.

”O să avem o prezență de aproape 2.000 de militari americani. Așteptăm în plus contingentul francez, nu știm ce dimensiune va avea, cu ce specialitate militară, dar e clar că România va fi una dintre cele mai întărite țări de pe flancul de est”, spune Radu Tudor. 

Realizatorul Antena 3 a stat de vorbă cu generalul Virgil Bălăceanu, președintele asociațiilor ofițerilor în rezervă din România, despre semnificația contribuției cu trupe aliate pe teritoriul României, în încercarea de a elimina scepticismul ce îi caracterizează pe mulți români în această perioadă. 

”Mă bucură un asemenea, anunț pentru că am fost direct implicat în 2006 când experții americani, sub coordonarea generalului James Jones, propuseseră Pentagonului, Pentagonul a fost de acord, dar decizia politică nu a fost favorabilă, ca în zona României și a Bulgariei, respectiv în zona Dobrogei, să fie dislocată o brigadă blindată de 4,200 de militari. 

După 2006 avem momentul 2014 când NATO decide o prezență înaintată consolidată în Polonia și în Țările Baltice, câte un grup de luptă în fiecare din aceste țări, națiuni cadru fiind în Polonia, Statele Unite, în celelalte țări, Canada, Germania și Marea Britanie, iar pentru zona flancului de sud-est, cu pilonul central România, s-a decis o prezență înaintată adaptată, ceea ce presupunea o prezență, de fapt situația actuală este a unei prezențe nu consolidate ci adaptate. Deci mai puține trupe, mai puține echipamente militare. 

În definitiv, dislocarea unui batalion, escadron, pentru că ei păstrează denumirile istorice din Regimentul 2 Cavalerie, este determinată nu numai de situația din Ucraina, este provocată de aceasta, dar avem și cele două precedente pe care le repet: Task Force East și grupurile de luptă NATO de pe flancul de nord-est”, a povestit generalul Virgil Bălăceanu la Antena 3. 

”Nu trebuie să ne îngrijorăm pentru că un raport de forțe comparând ceea ce înseamnă ca efectiv gruparea de forțe pe care au dislocat-o rușii la granița cu Ucraina, de peste 100,000 de militari, cu o prezență NATO pe teritoriul României de 1,500 de militari, nu înseamnă nimic pentru Federația Rusă. Ca și cantitate de forțe pe care NATO o are în România. 

Pentru România însă înseamnă mult pentru că este o prezență a cel puțin două state foarte importante, Statele Unite și Franța, intrăm în consonanță cu prezența NATO în flancul de nord-est. De exemplu, grupul de luptă din Polonia, care este constituit având națiune cadru Statele Unite, este subordonat unei brigăzi mecanizate poloneze. Ne așteptăm ca și în România acest grup de luptă al NATO, având în componență cel puțin până la această oră forțe militare și echipamente militare din Statele Unite și din Franța, să intre în subordinea unei brigăzi din România. Ceea ce înseamnă o prezență NATO dar o acțiune concertată alături de armata României. Pentru că, în definitiv, problemele de apărare aparțin în această etapă Armatei României, dar prezența NATO mai ales prin Statele Unite, este absolut necesară. 

Este, dacă vreți, un element de descurajare pentru eventuale acțiuni provocatoare ale Federației Ruse”, a mai spus generalul. 

×
x close