Starea de nervozitate a lui Traian Băsescu se explică prin faptul că preşedintele „este absolut înnebunit” de apropierea mandatului său, consideră jurnalistul Radu Tudor, comentând astfel
ieşirea şefului statului în momentul în care reporterul Antenei 3 Ionuţ Cristache a încercat să-i pună o întrebare legată de
ancheta PDL-Gazprom-Ioana Băsescu.
„În primul rând, vreau să-l felicit pe Ionuţ Cristache, un reporter care a vrut până în ultima secundă să-şi facă meseria şi să pună o întrebare într-un mod cât se poate de corect, de deontologic”, a spus Radu Tudor, în cadrul emisiunii "La ordinea zilei".
„Din păcate, atitudinea grobiană a lui Traian Băsescu demonstrează şi acum, în al zecelea an de mandat, că omul acesta n-a fost o secundă potrivit pentru funcţia de preşedinte al României. N-a fost o secundă potrivit să reprezinte această ţară. N-are bagajul elementar de bună creştere, de bună cuviinţă, bagaj care este obligatoriu atunci când îţi dă Dumnezeu şansa de a reprezenta o ţară”, a continuat jurnalistul.
„Eu pun nervozitatea lui Traian Băsescu pe seama faptul că, după trei mii şi ceva de zile de mandat, este absolut înnebunit că trebuie să plece acasă, că nu va mai avea sforile, că nu va mai avea dosarele, că nu va mai avea interceptările, că nu va mai avea tot acest arsenal de poliţie politică pe care îl foloseşte din prima zi a mandatului său”, a concluzionat Radu Tudor.