Legea prevede o creștere a punctului de pensie care va intra în vigoare treptat, începând cu 1 septembrie 2019 și încheind cu 1 septembrie 2021.
Astfel, valorile punctului de pensie sunt următoarele:
a) la data de 1 septembrie 2019 - 1.265 lei;
b) la data de 1 septembrie 2020 - 1.775 lei;
c) la data de 1 septembrie 2021 - 1.875 lei.
Radu Tudor a venit cu o propunere uimitoare luni seară, în emisiunea ”Punctul de întâlnire”, pentru ministrul Muncii, cu privire la noile modificări la legea pensiilor.
”Vreau să fac o sugestie, domnule ministru. Încercați, dacă se poate, ca de la următoarea pensie sau cândva, cât mai aproape, să puneți un pliant pensionarilor, împreună cu pensia pe care o primesc și în pliantul acela să fie menționate noutățile legate de noua lege a pensiilor, într-o formă cât se poate de rezumată și de simplă, astfel încât ei să poată verifica cum se aplică noua lege pentru ei și care sunt perspectivele”, a spus Radu Tudor.