Antena 3 CNN Actualitate Radu Tudor, mesaj emoționant pentru Cristian Țopescu

Radu Tudor, mesaj emoționant pentru Cristian Țopescu

<1 minut de citit Publicat la 19:16 08 Mai 2018 Modificat la 19:16 08 Mai 2018
o_1cd08goo2o5bripg416in1m1l8.jpg
foto: captura Antena 3

Comentatorul sportiv Cristian Țopescu a ajuns, luni dimineață, de urgență la spital.

Cristian Țopescu, în vârstă de 81 de ani, a fi suferit o criză de diabet zaharat decompensat şi a fost dus la Spitalul Elias.

Iniţial, ambulanţa a fost solicitată la domiciliul omului de sport crezându-se că este vorba despre o colică renală.

Radu Tudor a transmis, marți, la "Punctul de întâlnire", un mesaj emoționant pentru marele comentator sportiv:

"Cristian Țopescu trece prin momente dificile și Antena 3 îi dorește foarte multă sănătate. Astăzi am trecut pe lângă casa lui Cristian Țopescu și în mod întâmplător am văzut acolo Salvarea, i-am alertat pe colegii mei în dorința și în speranța ca marele comentator sportiv să treacă mai ușor, eventual și cu sprijinul nostru, peste aceste momente grele. Cristian Țopescu este internat la Spitalul Elias din București, acolo unde sunt medici foarte buni și pentru noi, aceștia mai decreței, cum ne consideră unii politicieni, Cristian Țopescu înseamnă foarte mult", a spus Radu Tudor.

×
x close