Acesta a explicat că nu există motive de îngrijorare pentru România, deoarece în mod suplimentar suntem protejați prin existența scutului de la Deveselu, chiar dacă prin atacul Iranian precedentul s-a creat la nivel internațional și România se află 80% în raza rachetelor balistice ale Iranului. Scutul american este o garanție pentru România și un factor de echilibru în regiune, el însumând o investiție majoră de un miliard de dolari din bugetul Pentagonului.
„Noaptea trecută rachete balistice au fost lansate din Iran asupra unei baze americane aflate pe teritoriul Iracului. Scutul de la Deveselu este un scut împotriva rachetele balistice. Este vorba despre rachete iraniene și s-a vorbit la modul oficial despre amenințarea iraniană în care s-a creat acest scut anti-rachetă. Scepticii au spus că niciodată Iranul nu va lansa rachete balistice asupra teritoriului unui alt stat. Precedentul a fost creat. Cu atât mai mult este grav faptul că aceste rache au fost lansate asupra unei baze Americane”, a subliniat Radu Tudor
„Potrivit informațiilor oficiale au fost folosite rachetele Fateh-110 cu o rază de acțiune de 300km. Raza de acțiune a rachetelor balistice iraniene Shahab 3 acoperă în proporție 80% teritoriul României. În momentul în care Iranul a dezvoltat aceste rachete statele membro NATO și-au pus problema cum se pot proteja, cum pot deveni invulnerabile la amenințarea iraniană(...) Scutul anti-rachetă de la Deveselu este un scut sută la sută defensiv și pe baza unor alte elemente amplasate în Spania și Turcia, poate determina orice fel de amenințare care vine asupra spațiului aliat. Rachetele Scutului de la Deveselu sunt create în scop defensiv și pot distruge în atmosferă rachetele balistice care se pot îndrepta asupra spațiului aliat.Faptul că suntem aliați cu SUA și parteneri strategici și avem acest scut suntem în mod suplimentar protejați. Dar amenințarea există , iar rachetele au fost deja lansate”, a adăugat Radu Tudor.