Antena 3 CNN Actualitate Radu Tudor: Cine a văzut ce s-a întâmplat în ultimii 10 ani nu poate spune altceva decât că procesul lui Voiculescu este o comandă a lui Băsescu

Radu Tudor: Cine a văzut ce s-a întâmplat în ultimii 10 ani nu poate spune altceva decât că procesul lui Voiculescu este o comandă a lui Băsescu

M.T.
<1 minut de citit Publicat la 20:53 31 Iul 2014 Modificat la 20:53 31 Iul 2014
aaa.jpg
Ceea ce s-a întâmplat în ultimii 10 ani dovedeşte că dosarul privatizării ICA nu reprezintă altceva decât o comandă a lui Traian Băsescu, consideră jurnalistul Radu Tudor.

„Dosarul ăsta a fost redeschis dintr-o comandă politică. Eu personal l-am văzut şi l-am auzit pe Traian Băsescu spunând numele Voiculescu de 150.000 de ori înainte de ca Dan Voiculescu să fie anchetat, trimis în judecată, condamnat şi pus sub control judiciar”, a spus jurnalistul, la emisiunea "La ordinea zilei".

„Avem în arhiva televiziunii zeci, sute de intervenţii în care Traian Băsescu îl suduie pe Dan Voiculescu şi dovedeşte obsesia lui pentru Dan Voiculescu. La câţi oameni, adversari politici ai lui Traian Băsescu au picat în regimul lui, Dan Voiculescu nu este decât încă unul pe listă”, a continuat realizatorul emisiunii "Punctul de întâlnire".

„Nu cred că este vreun om zdravăn, care a văzut ce s-a întâmplat în ultimii 10 ani, care să spună că procesul şi dosarul lui Voiculescu sunt altceva decât o comandă fermă a lui Traian Băsescu către executanţi”, a concluzionat Radu Tudor.

×
x close