Antena 3 CNN Actualitate Radu Tudor: ”Bogdan Chirieac aruncă bomba: Cred că invazia rusească va avea loc!”

Radu Tudor: ”Bogdan Chirieac aruncă bomba: Cred că invazia rusească va avea loc!”

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 13:24 04 Ian 2022 Modificat la 13:27 04 Ian 2022
Radu Tudor: ”Bogdan Chirieac aruncă bomba: Cred că invazia rusească va avea loc!”
Sursa foto: Antena 3

Eu cred că invazia militară va fi oricum. Nu s-a întâmplat nimic care să provoace, în acest moment, o asemenea reacție a Rusiei. Brusc, nu se mai poate cu NATO în Europa de Est, brusc nu se mai poate cu bazele militare care erau în Europa de foarte multă vreme, brusc totul devine foarte complicat. Cred că aici vorbim despre dorința lui Putin de a face această joncțiune, nu știu la ce îi folosește. (…) Între timp, Putin este, totuși, speriat de sancțiunile economice masive cu care amenință Statele Unite”, a spus Bogdan Chirieac, luni seară, în cadrul emisiunii lui Radu Tudor de la Antena 3, „Punctul de întâlnire”.

„După cum am discutat de atâtea ori, trebuie să facem ce va face America”, a subliniat Bogdan Chirieac, adăugând ulterior: „America nu va participa cu trupe, deci nici noi nu vom participa cu trupe. Nu cred că va fi un conflict de lungă durată.”

Ulterior, a fost întrebat de jurnalistul Radu Tudor: „Anul 2022 va fi unul cu dureri de cap pentru România?”

„Da, va fi un an cu dureri de cap, pentru că, mai mult ca niciodată, starea justiției este deplorabilă. Pe de o parte, este această problemă, pe de altă parte, sunt problemele economice incredibile. Se adaugă și șocurile externe, cauzate de pandemie și conflictul între Rusia și Ucraina, care riscă să devină un conflict fierbinte. El va antrena pe toată lumea, nu fizic. Dar sunt consecințe: prețul la energie, tensiunea economică nu face bine comerțului internațional”, a zis Bogdan Chirieac.

„Mulți investitori se vor gândi de două ori dacă mai investesc”, a intervenit Radu Tudor.

„Sunt multe aspecte, sunt provocări mari pentru generalul Ciucă, să fie foarte clar”, a subliniat analistul politic Bogdan Chirieac în cadrul emisiunii jurnalistului Radu Tudor.

Delegațiile Statelor Unite și Rusiei se vor întâlni pentru a discuta, în perioada 9 – 10 ianuarie, la Geneva, iar Consiliul NATO-Rusia a fost convocat pentru 12 ianuarie”, se arată pe blogul personal al jurnalistului Radu Tudor

×
x close