10 mai 1866 - 10 mai 2016. O uriaşă sărbătoare pentru România modernă. Marcată cum se cuvine de acei români cu bun-simţ, cultură generală şi respect faţă de identitatea naţională a României. Insuficient promovată de multe autorităţi centrale şi locale, ignorată de acei politicieni lipsiţi de respect pentru creatorii României moderne. 10 mai este "sărbătoare națională, potrivit Legii nr. 103/2015, publicată în Monitorul Oficial din 18 mai 2015". Simte cineva vreo sărbătoare la un hotar atât de frumos şi important - 150 de ani?! 10 mai ar fi trebuit marcată ca o zi naţională: cu festivităţi, cu lecţii în şcoli şi licee ţinute de marii istorici, cu pelerinaj la mormântul regilor României, cu discursuri şi mesaje oficiale ale Parlamentului, Guvernului şi preşedintelui. Nimic din toate astea. Şi marcăm azi 150 de ani de Românie modernă. După 1866 s-au împlinit toate marile idealuri naţionale: independenţa, România Mare, avântul economic, valorile europene în viaţa românească. Totul s-a oprit abrupt odată cu instalarea ciumei roşii comuniste în 1947. Firul democraţiei a fost reluat cu greu în 1989. Aceasta uriaşă piatră de hotar a României moderne - 150 de ani de la înscăunarea ca domnitor a lui Carol I - trece azi peste noi ca un val mic spart de malul indiferenţei noastre.
Comunismul ne-a distrus mentalitatea, reperele morale, ancorele de statalitate şi europenism. Şi după 26 de ani avem încă urmele acestor traume. Pe 10 mai 1866, acum 150 de ani, un principe străin era adus în România ca un salvator al naţiei. A avut cea mai lungă domnie din istoria noastră: 48 de ani. A devenit un rege iubit şi respectat, iniţiatorul unei dinastii monarhice care a împlinit mari deziderate pentru naţiunea română. Cu un principe străin, cu sprijinul unor mari puteri precum Franţa, România a reuşit să devină un stat european respectat. N-am făcut-o singuri, n-am crescut ca neam singuri, din praful drumurilor de ţară, aşa cum ne-au minţit comuniştii. România a fost sprijinită masiv în diferite etape istorice de puteri străine, pe care însă politicieni români cu şcoală, demnitate şi verticalitate au ştiut a le ţine la respect atunci când au încercat să-şi extindă influenţa mai mult decât era cazul. Fără Franţa, de exemplu, şi misiunea ei militară condusă de marele general Berthelot, n-am fi avut România Mare la 1 decembrie 1918. Şi exemplele pot continua. Azi, retorica împotriva străinilor e destul de populară în România. Uneori justificat, de cele mai multe ori însă nu.
Continuarea, pe jurnalul.ro
