Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a confirmat că Omar Hayssam se află în arestul Poliţiei, dar a adăugat că nu poate oferi mai multe amănunte legate de acest caz.
„Omar Hayssam se află în prezent în arestul Poliţiei Române. Nu va pot da amănunte privind operaţiunea derulată, pentru că au fost implicate mai multe instituţii ale statului”, a declarat Stroe.
Potrivit unor surse, Hayssam a aterizat în jurul orei 6 în România, dar şi în această privinţă ministrul a evitat să răspundă
„Nu vă pot preciza nici ora la care a fost adus în ţară, nici modalitatea în care s-a derulat operaţiunea. Nu cunosc niciun element. Dar chiar dacă le-aş cunoaşte, tot nu vi le-aş putea da”, a mai spus Stroe.
Predarea lui Omar Hayssam în custodia Poliţiei a fost confirmată printr-un comunicat al Preşedinţiei.
„
În dimineaţa zilei de 19 iulie a.c., a fost predat Poliţiei Române domnul Omar Hayssam. Aducerea sub autoritatea instituţiilor statului român pentru a-şi ispăşi pedeapsa cu închisoarea de 20 de ani pentru acte de terorism în cazul celor trei jurnalişti români răpiţi în Irak stabilită de instanţele româneşti este rezultatul unor activităţi complexe desfăşurate timp îndelungat de instituţiile de siguranţă naţională ale statului român.
Administraţia Prezidenţială înţelege interesul presei pentru acest subiect şi dorinţa de a cunoaşte detalii legate de operaţiunea de aducere în ţară a domnului Omar Hayssam, dar subliniază faptul că detalii suplimentare nu pot fi făcute publice.
Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, mulţumeşte instituţiilor şi ofiţerilor implicaţi în această amplă operaţiune, care, timp de mai bine de 5 ani, au urmărit cu tenacitate să-l aducă în ţară pe domnul Omar Hayssam pentru ispăşirea pedepsei.”