Agenția Națională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie penală de către Radu Moldovan, fost director economic în cadrul Societății Naționale de Transport Gaze Naturale Transgaz SA Mediaș.
Motivul pentru care Radu Moldovan a fost declarat în conflict de interese este acela că și-a promovat soția în cadrul departamentului pe care îl conducea, cu încălcarea prevederilor legale, scrie
Agerpres.
Potrivit unui comunicat al ANI, în perioada exercitării funcției de director al Departamentului Economic din cadrul Transgaz, Radu Moldovan a semnat două referate privind promovarea și definitivarea din funcția de șef birou în funcția de șef serviciu a soției sale.
Soția directorului a deținut în cadrul Departamentului Economic atât funcția de Șef al Biroului Imobilizări, precum și funcția de Șef al Serviciului Evidența Imobilizărilor și Lucrări de Mentenanță.
În acest caz, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Mediaș în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea de către Radu Moldovan a infracțiunii de conflict de interese.