Antena 3 CNN Actualitate Radu Mazăre, trimis în judecată de DNA în dosarul retrocedărilor ilegale

Radu Mazăre, trimis în judecată de DNA în dosarul retrocedărilor ilegale

1 minut de citit Publicat la 21:33 28 Oct 2008 Modificat la 21:33 28 Oct 2008
Radu Mazăre, trimis în judecată de DNA în dosarul retrocedărilor ilegale
Radu Mazăre şi alte 36 de inculpaţi au fost trimişi, marţi, în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie în dosarul retrocedărilor ilegale. Este acelaşi dosar în care sunt cercetaţi şi acţionarii de la Dinamo, Cristi Borcea şi Dragoş Săvulescu, notari publici, funcţionari ai primăriei Constanţa, mandatari şi chiar moştenitori.
114 milioane de euro, prejudiciul stabilit de anchetatorii DNA în dosarul în care Radu Mazăre este acuzat, alături de alte 36 de persoane, că a trecut fraudulos din patrimoniul public în cel privat aproape 31 de hectare de teren din Constanţa şi Mamaia.
Potrivit rechizitoriului, doi dintre acţionarii clubului de fotbal Dinamo, Cristian Borcea şi Dragoş Săvulescu, au cumpărat un teren de 50.000 de metri pătraţi la un preţ de o sută de ori mai mic decât cel real. Fostul consilier municipal, Nicuşor Constantinescu, inculpat în acelaşi dosar, consideră că este un act politic al procurorilor anticorupţie.
?Este o nouă poliţie politică a DNA-ului împotriva mea şi a lui Mazăre că începe campania peste 4 zile?, spune Constantinescu.
Anchetatorii susţin că moştenitorii de drept ai terenurilor au fost recompensaţi cu sume derizorii pentru terenuri cu potenţial turistic, precum cel pe care a fost construit Parcul de distracţii acvatice şi mai multe suprafeţe din plajă şi din faleză.
?Faleza, despre care spun ei că era, conform Constituţiei, bunul statului şi a fost retrocedată a fost trecută în anul 2000, printr-o hotărâre de Guvern, în patrimoniul primăriei?, a declarat Mazăre.
Cei 37 de inculpaţi vor fi judecaţi de Curtea de Apel Bucureşti, primul termen fiind stabilit pe 25 noiembrie.
Antena3

×
x close