"Noi avem şanse doar ca destinaţie ieftină, din cauza imaginii negative pe care o avem. În România vin turişti străini cu venituri medii şi mici", a spus Mărginean.
El a adus anul trecut pe litoral, prin Thomas Cook Neckermann, peste 5.600 de turişti străini, dintre care 60% au fost germani, iar restul polonezi. În acelaşi timp, TUI nu a reuşit să aducă mai mult de 1.000 de străini la Marea Neagră, iar rezultatele nesatisfăcătoare l-au făcut pe turoperatorul german să scoată litoralul românesc din cataloagele sale.
Litoralul a apărut însă în această toamnă pe două pagini din catalogul Thomas Cook pentru piaţa germană, dar şi în cel care va fi promovat în Polonia.
Pentru anul viitor, reprezentantul Thomas Cook în România estimează că va aduce pe litoral peste 7.000 de turişti străini, dintre care mai mult de 5.700 de germani şi 1.300 de polonezi. De asemenea, peste 100 de turişti germani şi polonezi veniţi prin Thomas Cook vor face revelionul în Sinaia şi Poiana Braşov, la hoteluri de trei şi patru stele.
"Thomas Cook a intrat pe piaţa românească cu preţuri mai mici cu până la 40% faţă de concurenţă, la aceleaşi hoteluri, şi aşa se explică numărul mai mare de turişti. Faţă de două chartere care au venit în acest an pe Kogălniceanu, germanii care vin în România anul viitor prin Thomas Cook au locuri rezervate pe nouă chartere care aterizează pe Varna. Tot pe aeroportul din Bulgaria aterizează şi două curse săptămânale cu turişti polonezi aduşi de Thomas Cook, dintre care o parte vor veni pe litoralul românesc", a mai spus Mărginean.
El a afirmat că străinii nu sunt dispuşi să cheltuiască pe litoral mai mult de 50 de euro pe zi, incluzând transportul cu avionul, cazarea şi micul dejun şi peste 70 de euro zilnic pentru transport, cazare şi masă în regim all inclusive.