Antena 3 CNN Actualitate Q&A: "Rarinca 2", 283 de zile în arest preventiv pentru o crimă pe care nu a comis-o

Q&A: "Rarinca 2", 283 de zile în arest preventiv pentru o crimă pe care nu a comis-o

1 minut de citit Publicat la 22:28 13 Iun 2015 Modificat la 22:28 13 Iun 2015
om inchisoareee.jpg
Alessandra Stoicescu a prezentat, în ediţia de sâmbătă a emisiunii "Q&A", un al doilea caz Rarinca în justiţia din România, în care un bărbat a fost ţinut aproape 10 luni în arest preventiv pentru o crimă pe care nu a comis-o.

"Prin toate probele şi declaraţiile am încercat să demonstrez că fapta nu e săvârşită către mine", a spus Alexandru Riti, un bărbat din Timişoara, care a fost achitat definitiv după 283 de zile petrecute după gratii.

Bărbatul a povestit că cel mai mult a avut de suferit fratele său care, în luna februarie a acestui an, a murit în urma unui atac de cord.

Alexandru Riti subliniază că la arestarea sa a fost chemată presa locală însă acum, la eliberare, nu a fost prezent niciun jurnalist care să scrie despre nevinovăţia sa. Tocmai din această cauză, omul susţine că sunt încă persoane neîncrezătoare în nevinovăţia sa.

Magistraţii care l-au achitat pe bărbat au arătat că singura probă în care se susţine că ar fi fost cel care a ucis victima este o declaraţie a unui martor. Cu toate acestea, "declaraţia martorului nu se coroborează în mod direct cu vreo altă probă", notează magistraţii.

Deşi a fost achitat, bărbatului i-a fost refuzată cererea pentru despăgubiri pentru lunile petrecute în arest, pe motiv că măsura nu a fost ilegală.


Pe 21 mai, Mariana Rarinca, femeia acuzată că a şantajat-o pe şefa ICCJ, Livia Stanciu, a fost achitată definitiv. Decizia a fost luată de Curtea de Apel Bucureşti, care a apreciat că femeia nu se face vinovată de faptele pentru care a fost denunţată de Livia Stanciu. 
 
În prima instanţă, judecătorii de la Tribunalul Bucureşti o condamnaseră la trei ani de închisoare cu suspendare pentru şantaj.

Mariana Rarinca a stat 6 luni nevinovată în arest preventiv.

×
x close