Decizia CSM vine ca urmare a solicitării Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR), care a cerut CSM să facă verificări şi să îi elimine pe eventualii ofiţeri acoperiţi din magistratură şi, totodată, să ceară clarificări de la Serviciul Român de Informaţii.
UNJR arăta, luni, într-un comunicat, că a făcut această solicitare, fiind "profund îngrijorată faţă de recentele declaraţii publice potrivit cărora în rândul magistraţilor ar exista ofiţeri acoperiţi ai serviciilor secrete, precum şi că instanţele de judecată au devenit «câmp tactic» al serviciilor de informaţii".
Preşedinta Asociaţiei Magistraţilor, Gabriela Baltag, a declarat, într-o intervenţie telefonică la Antena 3, că a trimis o scrisoare preşedintelui Klaus Iohannis în care i-a cerut să verifice în CSAT aceste speculaţii pe tema acoperiţilor din justiţie, arătând că a ales instituţia Prezidenţială şi nu CSM pentru că "ne-am pierdut speranţa că ar putea să reacţioneze la o solicitare de acest gen".