Antena 3 CNN Actualitate Klaus Iohannis, despre momentul în care românii vor putea călători în SUA fără viză

Klaus Iohannis, despre momentul în care românii vor putea călători în SUA fără viză

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 09:24 08 Mai 2024 Modificat la 09:24 08 Mai 2024

În cadrul vizitei de trei zile în SUA, Iohannis a discutat, miercuri, la Washington, cu omologul său american, Joe Biden.

"Sunt foarte multe discuții tehnice. Visa Waiver (includerea României în programul fără vize, n.r.) nu este o decizie politică. Este o decizie care se ia pe baze de date statistice.

Ministerul român de Externe și ambasada României din SUA au luat în serios această chestiune. Există campanii de conștientizare, de îmbunătățire a ratei de acceptare și, în acest sens, putem avea speranța legitimă ca, într-un viitor destul de apropiat, să se rezolve această chestiune", a declarat Klaus Iohannis.

În luna aprilie, Guvernul României a comunicat că admiterea țării noastre în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic național, iar țara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice necesare.

Executivul a precizat că, pentru scăderea ratei de refuz sub pragul de 3%, este nevoie de sprijinul tuturor cetățenilor români care dețin sau au deținut viza SUA de tip B1/B2 - afaceri și turism.

×
x close