Antena 3 CNN Actualitate Puşcăriaşii periculoşi vor avea prioritate la eliberare. Gafă în Monitorul oficial?

Puşcăriaşii periculoşi vor avea prioritate la eliberare. Gafă în Monitorul oficial?

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 19:02 14 Iun 2013 Modificat la 19:02 14 Iun 2013
Puşcăriaşii periculoşi vor avea prioritate la eliberare. Gafă în Monitorul oficial?
Foto: abcnewsradioonline.com
Gafă a Administraţiei Penitenciarelor în Monitorul Oficial. Puşcăriaşii periculoşi vor avea prioritate la permisiile de ieşire din închisoare, potrivit unei decizii publicate astăzi într-un act oficial. 
 
Hotărârea apărută vineri în Monitorul Oficial este adoptată de conducerea interimară a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP).





Informaţia a fost prezentată în ediţia de vineri a emisiunii La ordinea zilei, de la Antena 3.

Mai exact, în Decizia de aprobare a metodologiei privind acordarea recompenselor pentru cei aflaţi în custodia Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) care participă la programe educaţionale, de asistenţă psihologică şi socială, „la activităţi lucrative, precum şi în situaţii de risc”, se spune astfel:
 
La analizarea propunerilor, în vederea analizării recompensei cu permisiunea de ieşire din penitenciar, se are în vedere în ce măsură deţinuţii:

(…) e) nu sunt cercetaţi sau urmăriţi penal în alte cauze;

(…) g) sunt clasificaţi în categoria celor care prezintă risc pentru siguranţa penitenciarului”. 
 
Sursa: Monitorul oficial, partea I, nr. 353/14.VI. 2013 (Art. 4, alin. 1)


Iată, mai jos, actul oficial



Jurnaliştii prezenţi la emisiunea La ordinea zilei, care au comentat pe marginea acestui caz, sunt de părere că textul prezentat mai sus din Monitorul oficial este o greşeală, punând această eroare pe seama lipsei corecturii.


 

×
x close