Antena 3 CNN Actualitate Punctul de Întâlnire. Incidentul prin care a trecut jurnalistul Dan Constantin, un semnal puternic

Punctul de Întâlnire. Incidentul prin care a trecut jurnalistul Dan Constantin, un semnal puternic

1 minut de citit Publicat la 20:37 15 Iun 2014 Modificat la 20:37 15 Iun 2014
dan.JPG
Foto: VideoNews
Emisiunea "Punctul de Întâlnire", realizată de Radu Tudor, a abordat incidentul prin care a trecut redactorul şef al Jurnalul Naţional, Dan Constantin, sâmbătă seară. 
 
Invitat în platou, Constantin a recunoscut că susţinerea colegilor a ajutat foarte mult. 
 
"Cazul a fost intens mediatizat şi îţi mulţumesc că ai intervenit foarte repede. Şi tu, şi Adi Ursu şi ceilalţi colegi de la ştiri şi m-am simţit protejat de consecinţele unui asemenea act de agresiune. Atât eu, cât şi prietenii şi familia am simţit că nu suntem singuri."
 
Totuşi, jurnalistul a apreciat că un astfel de gest merge ceva mai departe şi nu se poate rezuma la o agresiune particulară.
 
"Dincolo de faptul în sine, cred că a fost premeditat, a fost executat cu sânge rece, pentru că tânărul care m-a agresat era extrem de determinat. M-a aşteptat în parcarea de la supermarket pentru a-şi duce la bun sfârşit misiunea. Cred că aici intervine gravitatea. Dan Constantin este o persoană, dar la mijloc este o întreagă politică editorială care, prin gestul ameninţător al acestui cetăţean, a dorit să fie blamat, să fie mediatizat, pentru că a cerut sprijinul unei alte televiziuni. Cred că autorităţile statului trebuie să aibă în vedere eradicarea unor asemenea gesturi. Făptuitorul s-a arătat destul de sigur că nu va fi pedepsit." 
 
Politologul Cristian Pârvulescu a explicat că un astfel de gest are rădăcini ceva mai adânci şi nu este un caz particular.
 
"Astfel de fenomene sunt anterioare crizei economice şi există de mai mult timp. Ar fi simplu să invocăm criza economică, dar nu este cazul. Avem două elemente - faptul că domnul Dan Constantin s-a confruntat cu un eveniment intolerabil, de condamnat. Pentru că este vorba de un atac împotriva opiniei. Dincolo de acest eveniment regretabil, există fenomenul general - violenţa din societate legată de politică. Cum putem să combatem această violenţă? Soluţie clar nu este este. Cuvântul politică, în schimb, trimite la politeţe. Politica la noi se face apolitic. Politica presupune dialog şi la noi nu există dialog. Trebuie să existe un compromis. Trebuie găsite soluţii pentru interesul general. Când violenţa de limbaj cucereşte tot, în acel moment este foarte greu să te împotriveşti. Noi nu avem ideologii, violenţa ţine loc de ideologie. S-ar puteal să fie vorba de un cetăţean onest, în felul lui. Şi să se alimenteze din ce vede la televizor."

 

×
x close