Marcel Şerbuc, bărbatul în vârstă de 37 de ani suspectat că a omorât-o pe Anamaria Constantin, fetiţa în vârstă de 12 ani a iubitei sale, şi apoi i-a ascuns trupul într-o canapea, în cartierul Berceni din Bucureşti, a fost prins, astăzi, în oraşul Tiel din Olanda.
Liviu Chesnoiu, col. (r), psiholog şi expert poligraf, a vorbit, în cadrul unei ediţii speciale la Antena 3 CNN, despre profilul suspectului.
Citeşte şi: Marcel Şerbuc, bărbatul suspectat că a omorât-o pe Anamaria şi a ascuns-o în canapea, a fost prins
"Nota bene pentru Poliţia noastră şi pentru colaborarea cu Poliţia din Olanda. Era o chestie de timp până să punem mâna pe acest individ, care a făcut nişte mutări ciudate. El a crezut iniţial că o să îi meargă, dar ulciorul nu merge de multe ori la apă. Până acum, am aflat totul despre el şi ceva în plus, dar vedeţi lupul se întoarce unde a omorât oaia. El s-a întors şi o chestie ca în Crimă şi Pedeapsă, criminalul a simţit nevoia să spună, să se spovedească. A povestit mamei şi de aici noi avem toate precizările. Eu am zis că mama fetei nu are nicio treabă cu ce s-a întâmplat. Ea a fost prima victimă a acestui individ în cazul acesta, a doua victimă fiind fetiţa.
Eu am prins criminali şi faţa lui are o mască de om dur şi de multe ori eu mă gândesc, nu pot să uit, faţa criminalului din Caracal. Când a fost prins şi acel criminal şi a fost prins şi acest individ e un animal încolţit. E un om care aştepta să fie prins. Oamenii aceştia, eu am văzut la criminali, simt nevoia să spună, să se spovedească. De abia aşteaptă să fie prins şi să spună.", a declarat Liviu Chesnoiu.