Un psiholog a explicat de ce profesoara, în vârstă de 42 de ani, a fost capabilă de un asemenea gest. Femeia a câștigat recent postul de profesor suplinitor la școala din comuna Santău, județul Satu Mare. Directorul școlii a luat deja măsuri în privința gesturilor cadrului didactic, iar copii transportați la o unitate medicală din zonă.
Psihologul Keren Rosner a explicat care sunt motivele din spatele gestului șocant al învățătoarei și mai ales cum vor putea să depășească minorii trauma suferită la școală.
"Există niște teste care se aplică în cazul profesorilor cel puțin o dată pe an la care pot fi într-adevăr răspunsuri care nu sunt sincere și atunci interpretarea nu este corectă. Nu era persoană potrivită pentru rolul de dascăl fiind instabilă emoțional și cu un comportament dezorganizat (…) Pregătirea este foarte importantă în cazul elevilor, însă calitatea umană și echilibrul psihic contează în egală măsură, dacă nu cumva mai mult. Atitudunea profesorilor față de elevi poate fi cu repercusiuni pe durata întregii vieți.", a declarat psihologul, pentru libertatea.ro.