Antena 3 CNN Actualitate PSD: Blatul dintre PRO România și PNL nu mai are cum să fie acoperit!

PSD: Blatul dintre PRO România și PNL nu mai are cum să fie acoperit!

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 11:30 21 Aug 2020 Modificat la 11:30 21 Aug 2020
PSD: Blatul dintre PRO România și PNL nu mai are cum să fie acoperit!
Sursa foto: Hepta

"Blatul politic în Dâmbovița dintre PRO România și PNL nu mai are cum să fie acoperit.

- Rezultatele dezastruoase care se prefigurează pentru cele două partide la alegerile din 27 septembrie i-au făcut pe reprezentanții acestora să-și dea mâna fățiș și să se unească împotriva PSD Dâmbovița.

- Problema nu este una care să îngrijoreze organizația social-democrată dâmbovițeană, ci mai mult una de principiu: în ultimele luni, discursurile PRO România împotriva Guvernului Orban și a liberalilor dâmbovițeni și vice-versa nu au fost decât fumigene aruncate în ochii locuitorilor acestui județ.

PSD: În fața camerelor de televiziune se „înjurau”, iar în spatele lor se pupau

- În comunicate de presă și declarații la televizor se acuzau de incompetență, corupție, mai că își scoteau ochii încercând să arate cât de bine apără interesele electoratului lor. De fapt, realitatea este cu totul alta: în fața camerelor de televiziune se „înjurau”, iar în spatele lor se pupau.

- Ultima dovadă a faptului că între PRO România Dâmbovița și filiala județeană a PNL există o înțelegere dictată doar de interese legate de împărțirea unor viitoare funcții prin județ este votul dat joi, 20.08.2020, de reprezentanții PNL, USR și PRO România din Biroul Electoral de Circumscripție Județeană Nr. 16 Dâmbovița.

- Totul a pornit de la lipsa de înțelegere a legilor electorale de către PNL-USR-PLUS. Cele trei partide au format o alianță împotriva candidatului PSD la președinția Consiliului Județean Dâmbovița, urmând să îl susțină pe candidatul liberal la Consiliul Județean. Destul de târziu au realizat că pe buletinele de vot vor apărea atât candidatul PNL, cât și cel al USR, fapt ce ar fi dus la împărțirea voturilor, nu la contabilizarea acestora în dreptul candidatului PNL.

PSD: PRO România îl susține pe candidatul PNL la președinția Consiliului Județean Dâmbovița

- Încercând să repare această eroare, au solicitat retragerea candidaturii reprezentantului USR la președinția Consiliului Județean Dâmbovița. Deși termenul de depunere a cererii de retragere a fost depășit, în urma votului membrilor Biroului Electoral de Circumscripție Județeană Nr. 16 s-a hotărât ca retragerea de pe listă să fie acceptată, cu 5 voturi pentru și 4 împotrivă.

- Votul hotărâtor a fost al reprezentantului PRO România Dâmbovița din Biroul Electoral.

- Cu alte cuvinte, PRO România îl susține pe candidatul PNL la președinția Consiliului Județean Dâmbovița", scriu reprezentanții PSD pe o rețea socială. 

<iframe src="https://www.facebook.com/plugins/post.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2FPartidulSocialDemocrat%2Fposts%2F2095877573890679&width=500" width="500" height="742" style="border:none;overflow:hidden" scrolling="no" frameborder="0" allowTransparency="true" allow="encrypted-media"></iframe>

×
x close