„Trei luni au fost suficiente pentru a vedea de ce este în stare PNL la guvernare! Deficit excesiv, dezmăţ la cheltuieli publice, scăderea veniturilor, împrumuturi de 4 ori mai mari, îngheţarea calendarului de creşteri de pensii şi salarii, creşterea ROBOR, inflaţie, încetinirea creşterii economice. În lipsa măsurilor de stimulare, industria se prăbuşeşte, iar agricultura, lovită de o iarnă atipică, nu primeşte niciun sprijin guvernamental. Economia este în cădere.
Urmează inevitabil austeritatea. De aceea fug de guvernare ca dracu' de tămâie!
Sunt gata să-şi dărâme propriul guvern! Vor cu disperare alegeri înainte de venirea austerităţii”, se arată într-un mesaj publicat de PSD pe Facebook.
Din raport rezultă că România nu respectă criteriul deficitului definit în tratat şi că deschiderea unei proceduri de deficit excesiv este, prin urmare, justificată.
„Deficitul preconizat pentru 2019 este peste şi nu apropiat de valoarea de referinţă de 3% din PIB prevăzută în Tratat. Depăşirea nu este considerată a fi nici excepţională şi nici temporară”, se arată în raportul executivului comunitar.