Poliţiştii austrieci au constatat că este dat în urmărire internaţională şi l-au luat în custodie. Cel mai probabil Costel Ţurcan va fi adus în România săptămâna viitoare, unde va fi arestat pentru proxenetism.
Purtătorul de cuvânt al Parchetului Tribunalului Bucureşti, procuror Cristina Radu, a declarat pentru Mediafax că Ţurcan a fost prins în Austria, într-un autocar cu care venea din Germania spre România.
Pe numele lui Costel Ţurcan, zis „Scooby”, a fost emis un mandat de arestare preventivă în lipsă la data de 1 iulie. Acesta este unul dintre proxeneţii dintr-o gruparea acuzată că a racolat minori pentru a se prostitua.
În acelaşi dosar au mai fost arestaţi directorul OTV Andrei Costin Doru Iuga, Klaus Zander, Andrei Marius Staicovici, Viorel Manolache, Romeo Ştefan Haciadurian şi Adrian Dobre.
Membrii reţelei racolu tineri din medii defavorizate şi le găseau clienţi pentru a se prostitua. Majoritatea tinerilor erau din Bucureşti şi din judeţul Ilfov.