Medicul cardiolog Horaţiu Rus şi ceilalţi cinci suspecţi în cazul traficului de minori dintr-un club din municipiul Braşov rămân în arest, a decis, vineri, Curtea de Apel Braşov, care a respins recursurile acestora.
Curtea de Apel Braşov a menţinut astfel sentinţa dată marţi de
Tribunalul pentru Minori şi Familie (TMF) Braşov, care
a dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile pentru timişoreanul
Florentin Ovidiu Borşan, zis Tores (32 ani), - care a recrutat şi cazat 14 tineri, între care şi minori, iar prin ameninţare, violenţă sau alte forme de constrângere fizică sau morală i-a obligat la practicarea prostituţiei, obţinând în acest mod sume substanţiale de bani. De asemenea, au fost arestaţi
Ferenc Dodo, zis "Feriboata" (41 ani), pentru constituire de grup infracţional, trafic de minori, trafic de persoane şi act sexual cu un minor,
Valentin Lazarovici, zis "Nicola" (40 ani), pentru constituire de grup infracţional, trafic de minori, trafic de persoane şi act sexual cu un minor,
Traian Dumitru Cojocaru, zis "Dana de Kronstadt" (37 ani), pentru act sexual cu un minor,
dr. Horaţiu Rus, zis "Stela" (43 ani), pentru violarea a unor minori şi act sexual cu un minor şi
Ene Iona Daniel (40 ani), pentru
trafic de minori şi trafic de persoane.Pentru doi dintre suspecţi, cetăţeanul italian Finesso Michelle (44 ani) şi Iancu Ioan, zis "Rudi" (50 ani), instanţa arespins propunerile de arestare preventivă.
Potrivit anchetatorilor, medicul Horaţiu Rus era cunoscut drept client al reţelei de proxeneţi condusă de patronul unui club din Braşov, Dodo Ferenc.
În incinta clubului clienţii întreţineau raporturi sexuale contra cost cu persoane minore de sex masculin. Medicul Horaţiu Rus este un renumit cardiolog şi lucrează la Spitalul Judeţean Braşov, dar şi la un cabinet privat, el fiind cercetat fiindcă ar fi profitat de funcţie pentru a întreţine relaxii sexuale cu doi băieţi aflaţi sub tratament.
Unul dintre cei doi minori care au fost pacienţii medicului cardiolog Horaţiu Rus şi care a fost abuzat sexual de doctor în schimbul tratamentului le-a mărturisit anchetatorilor că a încercat să se sinucidă din cauza traumei psihice la care era supus.
Adolescentul de 17 ani a fost obligat să întreţină relaţii sexuale în cabinetul privat al doctorului Rus, în luna februarie, în schimbul tratamentului medical gratuit.