Antena 3 CNN Actualitate Proteste masive anunțate de transportatori, pe 25 septembrie. Va fi întrerupt transportul în toată ţara

Proteste masive anunțate de transportatori, pe 25 septembrie. Va fi întrerupt transportul în toată ţara

S.T.
1 minut de citit Publicat la 13:10 20 Sep 2018 Modificat la 13:10 20 Sep 2018
o_1cnr76drp1nnp122a1nle1eqp1pg88.jpg

Patronatele, federaţiile şi sindicatele din transporturi anunţă ample acţiuni de protest în zilele de 25, 26 şi 27 septembrie, între orele 9:00 - 17:00, ce presupun întreruperea transportului în toată ţara şi un protest în faţa Ministerului Transporturilor, fiind în dezacord cu unele prevederi din Ordinul referitor la efectuarea transporturilor rutiere şi a activităţilor conexe ale acestora.

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) solicită demisia sau demiterea ministrului Transporturilor, Lucian Şova, „după ce şi-a demonstrat incompetenţa, în repetate rânduri”.

„Nemulţumirile tuturor sunt legate de subpunctul de pe ordinea de zi a Comisiei de Dialog Social, privind proiectul de Ordin al ministrului Transporturilor pentru modificarea şi completarea Normelor Metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere şi a activităţilor conexe ale acestora, stabilite prin Ordonanţa Guvernului nr. 27/2011, privind transporturile rutiere, aprobate prin Ordinul ministrului Transporturilor şi Infrastructurii nr. 980/2011, cu modificările şi completările ulterioare”, se menţionează într-un comunicat de presă.

Oficialii COTAR consideră inoportună orice modificare a Ordinului 980/2011 în acest moment şi solicită urgent scoaterea de pe ordinea de zi a oricărei discuţii privind modificarea OMT 980/2011, deoarece ar duce la o destabilizare a întregului domeniu de activitate, afectând transportul de persoane, atât interjudeţean, cât şi judeţean.
 

×
x close