Sute de angajați din mai multe penitenciare din ţară protestează marți, nemulţumiţi de adoptarea ordonanţei "trenuleţ". Aceştia au oprit munca şi vor protesta în faţa penitenciarelor.
La Penitenciarul Rahova, încă de la primele ore ale dimineții, sute de polițiști au ieșit în stradă și refuză să intre la muncă. Spun că nu au fost plătiți pentru orele suplimentare pe care le-au efectuat până acum și nu au fost plătiți pentru zilele libere când au venit de acasă la serviciu și nici pentru liberele legale.
Ei spun că situația este asemănătoare și la Penitenciarul Jilava.
Angajații de la Rahova au protestat și luni față de ordonanța trenuleț.
În timpul protestului, deținuții sunt supravegheați de angajații care sunt în acest moment în activitate, însă reprezentanții penitenciarelor pot apela și la jandarmi, dar și la militari. Deținuții care aveau azi proces nu vor fi duși la instanțe, iar azi nu vor fi vizite în Penitenciarul Rahova și Jilava.
Protestul va dura două ore.
Marți dimineață a început un protest spontan și la Penitenciarul Târgu Mureș pe fondul tăierilor prevăzute ordonanței cu măsuri fiscale pentru 2025.
Sunt proteste și la penitenciarul de la Galați. 100 de angajați refuză să intre la muncă.
Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare - SNPP, afiliat la Federația PUBLISIND din cadrul Blocului Național Sindical, anunță că 5.000 de semnături au fost strânse pentru blocarea activităților din Poliția Penitenciară. Din 31 decembrie angajații vor refuza munca suplimentară, de la ora 6,30. Personalul din penitenciare nu va intra în serviciu pe data de 31 decembrie 2024, potrivit SNPP.
Angajații din penitenciare cer menținerea în anul 2025 a tuturor drepturilor aflate în plată cel puțin la valoarea din luna decembrie 2024 și eliminarea din "OUG privind măsurile bugetare 2025" a prevederilor care reduc salariile.
Ei susțin că din cele 20.000 de posturi necesare conform standardelor aprobate, sunt ocupate 13.400 de posturi (în scădere).
În contextul în care capacitatea legală de deținere a sistemului penitenciar românesc este crescută constant, prim-ministrul României a asumat ferm, în dialog cu sindicatele, o suplimentare a numărului total de posturi prevăzute prin HG cu cel puțin 10%, suplimentare care nu s-a materializat. Mai mult de atât, Guvernul a blocat constant concursurile de ocupare a posturilor, a eliminat pensiile militare, iar în anul 2025, prin OUG privind măsurile bugetare, operează diminuări drastice în special ale salariilor personalului operativ, respectiv ale polițiștilor de penitenciare din prima linie care își asumă riscurile cele mai mari în misiuni, spun sindicaliștii SNPP.
Ei susțin că protestul din 31 decembrie trage un semnal de alarmă că Poliția Penitenciară se menține funcțională doar pentru că polițiștii de penitenciare acceptă să presteze muncă suplimentară într-un volum uriaș, unic în România. Simplă exercitare a dreptului legal de a refuză muncă în plus chiar și pe o perioada scurtă de timp, generează blocaje în special în sectorul operativ. La dată menționată personalul operativ se va prezența la serviciu dar nu va intră în unități. Prin urmare, turele operative aflate în serviciu de 12 ore nu vor putea fi schimbate în dimineață zilei de 31 decembrie, apelul deținuților nu se va efectua, iar o serie lungă de structuri și activități se vor bloca (vizite, plimbări, puncte de lucru, prezentări la instanțe etc).
Acțiunea din 31 decembrie 2024 reprezintă un avertisment pentru guvernanți precum și dovadă că suntem determinați să încetăm activitățile total în luna ianuarie 2025! Guvernul va trebui să identifice soluții alternative pentru misiunile de pază, escortare și supraveghere din penitenciare! Acțiunile de refuz al muncii suplimentare vor fi susținute cu proteste în fața tuturor penitenciarelor din România, potrivit SNPP.