Antena 3 CNN Actualitate Proteste în București și în țară, miercuri. Transportatorii ies în stradă contra Uber, Taxify, Bla, Bla Car și Clever Go

Proteste în București și în țară, miercuri. Transportatorii ies în stradă contra Uber, Taxify, Bla, Bla Car și Clever Go

2 minute de citit Publicat la 17:11 12 Feb 2019 Modificat la 17:11 12 Feb 2019
o_1d3h45iui10v11dc9bg2tl1fv88.jpg

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (C.O.T.A.R.) reia protestele de stradă, împotriva lipsei de reacție a Guvernului față de cerințele transportatorilor autorizați care își desfășoară activitatea legal. 2.000 de mașini vor fi parcate mâine în fața Guvernului, iar taximetriștii vor protesta pentru a cere respectarea legii de către autorități, între orele 9:00-15:00. De asemenea, tot mâine se vor mai organiza proteste,unde s-au aprobat, la Arad, Timișoara, Iași, Bacău, Brașov, Târgu Mureș, Zalău și Slatina. La Constanța, primarul a-ncheiat o minută cu transportatorii și urmează să aibă o-ntâlnire cu toți, la finalul acestei luni.  

​„Nu este un miting politic. Ieșim din nou în stradă, pentru a mai atrage încă o dată atenția Guvernului României că trebuia să scoată de mult timp din Legea Taximetriei sintagma „în mod repetat”, introdusă în 2015 de fostul parlamentar Lucian Șova, devenit ulterior ministru al Transporturilor și demis recent. Am cerut de nenumărate ori eliminarea acelei sintagme din lege care a fost introdusă penntru a împiedica autoritățile care ar putea stopa pirateria din Transporturi. Ieșim în stradă pentru că nu se respectă Hotărârea Curții  Europene de Justiție, care a decis că aplicațiile care fac transport de persoane neautorizat sunt transportatori, nu prestatori de servicii online. Nu cerem bani, nu cerem nimic altceva decât să se respecte legea. Sunt peste 100.000 de persoane neautorizate care funcționează în România, iar UBER ,Taxi Fy ,Bla Bla Car și Clever Go circulă fără probleme, dau comenzi, încasează bani, sfidând legislația pentru Transporturi și taximetrie, pe care noi o respectăm”, a declarat Vasile Ștefănescu, președintele COTAR.

​Dacă nici de această dată nu se  va rezolva problema semnalată de transportatorii autorizați de persoane, COTAR va mai organiza un miting de amploare, în perioada 27-28 februarie, când vor bloca Bucureștiul autocare, microbuze și taxiuri din întreaga țară. COTAR cere Guvernnului să rezolve cu celeritate această situație și să excludă falșii transportatori de pe drumurile României, așa cum sunt excluși falșii medici, falșii preoți sau falșii avocați, deoarece și taximetriștii fără licență și fără autorizație sunt falși transportatori de persoane.

Firea atacă și ea

Primarul General Gabriela Firea solicită Guvernului să continue în mod constructiv dialogul cu transportatorii, pentru evitarea blocării traficului în București.

Confederația Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) a solicitat Primăriei Capitalei aprobarea desfășurării unui miting de protest în Piața Victoriei, în zilele de 13, 14, 27 și 28 februarie, în intervalul 9.00 – 15.00. Transportatorii acuză Guvernul că refuză să actualizeze legea taximetriei (nr. 38, actualizată în 2017), în sensul eliminării concurenței neloiale practicate de platformele de tip Uber. La solicitarea expresă a reprezentanților Primăriei Capitalei, organizatorii protestului au fost de acord să limiteze durata acestuia la câteva ore în data de 13 februarie și să renunțe la cel din data de 14 februarie, solicitat initial, dar au precizat că dacă revendicările lor nu vor fi soluționate în urma acțiunii de maine, la sfârșitul lunii vor reveni cu autovehiculele din dotare pentru a continua protestul.

Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea: „Solicit Guvernului României, personal dnei Prim-ministru Viorica Dăncilă, găsirea unei căi rezonabile de dialog cu transportatorii pentru a preîntâmpina astfel de acțiuni de protest care vor paraliza traficul în toată zona centrală a Bucureștiului. Este dreptul oricui să protesteze atâta vreme cât nu încalcă legea, acesta este și motivul pentru care Primăria Capitalei a autorizat mitingul, dar nu este drept ca bucureștenii să fie victime colaterale în această dispută, mai ales că problema nu este una locală, ci generală la nivelul întregii țări”.

×
x close