Antena 3 CNN Actualitate Bugetarii revoltaţi ies în fața Guvernului. Calendarul protestelor din ianuarie

Bugetarii revoltaţi ies în fața Guvernului. Calendarul protestelor din ianuarie

Iulia Gorgorin
1 minut de citit Publicat la 11:00 12 Ian 2021 Modificat la 11:00 12 Ian 2021
Bugetarii revoltaţi ies în fața Guvernului. Calendarul protestelor din ianuarie

Sindicaliștii SANITAS se pregătesc să iasă la protest unde își vor striga nemulțumirile în fața Guvernului. Aceștia sunt nemulțumiți de ultimele decizii luate de Guvern, însă sunt supărați de înghețarea salariilor și a pensiilor.

Angajaţii din sistemul sanitar sunt în faţa Executivului şi solicită mărirea veniturilor de bază şi sporuri de risc.

Revendicările sindicaliștilor SANITAS

- respectarea legii 153/2017 privind creșterea anunală a salariilor de bază

- acordarea sporurilor la nivelul salariului de bază actual

- acordarea stimulentului de risc pentru personalul din Asistența Socială

Calendarul protestelor din ianuarie

Luna aceasta sunt anunțate mai multe proteste în Capitală, iar mâine vor avea loc două proteste.

Este vorba despre cel organizat de PUBLISIND (Blocul Național Sindical) și despre cel al Sidicatului Lucătorilor Poștali din Româia, filiala Muntenia.

Pe 18 ianuarie polițiștii vor continua protestul. Aceștia au început deja să protesteze încă de ieri, când au anunțat că nu vor mai da amenzi și doar avertizări scrise sau verbale. Totodată, polițiștii spun că nu vor mai verifica persoanele izolate.

Pe 24 ianuarie au anunțat că vor protesta și cei de la Sindicatele Transportatorilor Feroviari.

Liderul Aur, prezent la protestul SANITAS. George Simion: ''Guvernul nu vorbeşte cu protestatarii''

''Li se acordă aceleaşi sporuri ca în 2018, deşi ei au trecut printr-un an 2020 foarte greu şi aşteaptă un an 2021 la fel de greu. În această perioadă de vaccinare, în această perioadă în care suntem îngrijoraţi cu toţii pentru sănătatea noastră, am aflat că nimeni de la Guvern nu a coborât să discute cu partenerii sociali, cu sindicatele. Am venit din bun simţ.  Nu înţeleg de ce nu au venit cei de la Guvern, să îi asculte. Am venit cu colegii senatori şi deputaţi de la comsiiile de sănătate de la Camere şi de la Senat, îi vom chema pe secretarii de stat şi pe ministrul Sănătăţii la Parlament pentru a încerca să negociem şi să îi punem pe cei din Sindicatele din Sănătate, faţă în faţă cu ministrul Sănătăţii. Trebuie să avem bani pentru Sănătate, dacă este o criză atât de mare. Trebuie cineva să discute cu cei de la SANITAS. 

România se împrumută cu 100 de miliarde de lei în fiecare an şi nu înţelegem unde se duc banii. Avem resurse naturale foarte mari. Avem petrol, avem gaze, avem aur, avem păduri, dar iată, că pentru Educaţie şi Sănătate nu avem'', a spus George Simion, co-preşedinte AUR.

×
x close